! Postare critică !
De data aceasta nu o să mai scriu formalităţi pe blog,pentru că aşa simt. Evenimentul despre care am să scriu astăzi se loveşte de mine cam 80% dintr-o săptămână, aşa că am decis să spun tot aici.
    Nu ştiu despre voi, dar eu aud prea des cuvântul "ciudat/ă" şi începe să mă scoată din sărite deoarece mi se pare un cuvânt ofensator, sună urât, iar oamenii nu se feresc să-l folosească pentru a descrie evenimente şi mai ales persoane diferite de concepţiile lor de normalitate. Şi cu ce scop utilizează atât de frecvent această expresie, şi pe de-asupra, se mai şi scârbesc de toţi "ciudaţii" pe care îi întâlnesc? Îl vezi pe unul, pe altul, că poartă un dialog cu o persoană, după care pleacă dezgustat : " Ew, dar ce ciudat e ăsta, frate! ".
 

 Paris, Burxelles, Ankara, Afghanistan, Bangladesh, Nisa - ce mai urmează ? O confesiune ar fi prea puţin pentru a arăta cât de mult mă afectează pe mine ( şi pe restul lumii ) toate lucrurile care se întâmplă în aceste timpuri. Deja îmi e frică să mai deschid televizorul, atentatele sunt unul după altul, morţi la grămadă , nimic sigur-absolut nicio destinaţie .
   Am ajuns să îmi fie teamă să mă mai gândesc la o locaţie în care se adună multe vieţi. Oare cerem prea mult strigând după o mare pace , strigând după o lume în care nimeni nu ia alte vieţi, o lume în care putem trăi în siguranţă şi comuniune?

Bineînţeles că BAC-ul la română a adus surprize şi anul acesta, că doar dacă nu vine Barbu cu ciupercile lui, atunci măcar Ilie Moromete şi-a tăiat salcâmul în perioada interbelică.DE UNDE REZULTĂ CĂ ROMANUL E UNUL INTERBELIC,BINGO! Am trăit s-o văd şi pe asta...

Postarea mea va începe cu un citat care îmi va influenţa toate cuvintele şi va fi o postare motivaţională. În traducere (pentru cei ce nu cunosc limba engleză atât de bine) , ceea ce scrie în poză este : " Încetează să te mai compari cu alţii. Poţi să fii cel mai frumos trandafir dintr-o grădină şi un nesimţit tot va spune că el preferă margaretele."  . Mie, personal, aceste rânduri mi se par foarte profunde. De ce? Pentru că există o adevărată problemă cu acceptarea şi iubirea de sine.
           Şi totuşi, pe cine ar trebui să iubim?