Am ajuns să îmi fie teamă să mă mai gândesc la o locaţie în care se adună multe vieţi. Oare cerem prea mult strigând după o mare pace , strigând după o lume în care nimeni nu ia alte vieţi, o lume în care putem trăi în siguranţă şi comuniune?
Şi înainte de această tragedie am auzit de Nisa-un oraş mare din Franţa, o destinaţie turistică uimitoare, aflat pe coasta Mării Mediterane. Peisajul este superb, am văzut asta în fotografii, deşi nu am avut niciodată ocazia să vizitez Nisa.
Acum câteva zile nişte imagini ale unei tragedii tulburătoare au spulberat internetul şi televiziunea. Un camion, condus de un extremist , a lovit din plin o mulţime de oameni care celebra "Bastille Day" , sărbătorea libertatea. Dacă nu călca oamenii cu acel camion, atunci îi împuşca. Cu o mână conducea la propriu prin mulţime şi cu alta împuşca zeci de poliţişti. ISIS a revendicat atacul, dar asta contează mai puţin.
De unde mintea asta criminală? Pentru ce?
Nu pot să înţeleg cum un OM se poate simţi mai bine, ba chiar să creadă că se mântuieşte, ştiind că a luat atâtea vieţi printr-o manieră atât de brutală! Şi-a pierdut familia în numele unei sinucideri memorabile. Apoi realizez că ei aşa au fost crescuţi, De la 8 ani li se pune mitraliera în mână, şi de la 10 ani li se explică o posibilă cale de a ajunge pe treptele Raiului.

Europa se scaldă acum într-o baie de sânge, care nu ştim exact când va fi oprită. Mi-aş dori atât de mult să fie totul simplu, să putem călători în siguranţă, să nu ne mai duşmănim pentru o religie...
Confesiune despre terorism
Teoretic, terorismul a apărut în viaţa noastră odată cu atentatul asupra World Trade Center din septembrie 2001. Practic, el a fost întotdeauna acolo, în lume. Este atât de trist să vezi copii antrenaţi pentru a ucide oameni nevinovaţi cu ideea că ei vor avea mâinile curate în final!
Am citit odată despre o fată care s-a oferit a fi voluntară la un bombardament, chiar dacă acesta se va încheia inclusiv cu moartea ei. Un astfel de voluntariat făcut de o femeie este ceva mai puţin de crezut, dar care totuşi există.
Au o conştiinţă formată strâmb, de aceea nu mai respectă niciun fel de barieră a păcii. Le place să ucidă oameni pentru că aşa au fost educaţi şi convinşi. Ne întrebăm dacă într-un terorist mai zace un suflet. Bineînţeles că au şi ei un suflet, dar acesta nu este format pentru o colectivitate, ci pentru un sine care stă într-un Rai închipuit.
Cu acest terorism activat, lumea nu se mai simte în siguranţă nicăieri. Lovesc atunci când te aştepţi mai puţin .
Mi-aş dori...
..o lume mai frumoasă, sigură şi înfloritoare. O lume în care poţi să îţi vezi copiii crescând fericiţi. O lume în care poţi vizita orice atracţie turistică fără să îţi fie frică de probabilele pericole. O lume în care pacea nu are graniţe.
sursa foto: www.google.ro
sursa foto: www.google.ro
4 Curioşi
Sunt de acord cu dorințele tale!
RăspundețiȘtergereÎți doresc o săptămână ușoară și plină de bucurii,Raisa!
Pupici și îmbrățișări!
Mulţumesc frumos , Elena ! Asemenea îţi doresc şi ţie!
ȘtergereO lume asa cum iti doresti imi doresc si eu, si o mare multime de oameni, dar n-o doresc cei care vor putere, cei care traiesc din traficul (legal sau nu) de armament (si nu numai), cei care doresc bogatiile solului si subsolului altora fara a plati la schimb atat cat ar trebui… Si mai exista atitudinea unora de… expansionism.
RăspundețiȘtergereIncep sa cred ca aceste nenorociri au tot mai putin legatura cu vreo religie, si mai mult cu un razboi “prin mandat” intre unele mari puteri (si aliatii lor, mai mici sau mai mari).
Din pacate, nu doar Europa e scaldata in sange, dar despre atacurile de aici (si alte “lumi occidentale”) se bate moneda mai intens – sunt state in care de ani si ani curge sangele celor care nu-si doresc decat sa isi vada de viata si pentru ca nu pot fac tot posibilul sa gaseasca un loc unde sa le fie mai bine si unde ajung, mai apoi, sa fie marginalizati, uneori amenintati…
Cat timp va exista dorinta unora de a se extinde politic si economic nu va exista pace, si expansionismul nu are legatura cu vreo religie, dar “motivul religios” mascheaza, azi, cel mai bine, dorinta unor “mari puteri” de a controla politic si economic alte state... E doar o parere... :)
Probabil că este şi o joacă politică. Însă implică un sacrificiu prea mare...
ȘtergereSpune-mi părerea ta. Cu siguranță voi ține cont de ea!