Din nou sunt răscolită de amintiri,și din nou sunt pusă în situația de a forma schița unei evoluții.Am fost de multe ori întrebată cum m-am apucat de blogging:la școală,în privat sau la diferite interviuri pe care le-am acordat revistelor locale sau anumitor bloggeri.Am obținut premii și m-am bucurat de o activitate intensă,pe care aș vrea să o împărtășesc cu voi.Însă înainte de asta aș vrea să îmi cer scuze pentru postările rare,însă nu am timp,și chiar dacă aș vrea să postez,nu pot să o fac din cauza admiterii la facultate,pentru care trebuie să învăț zi și noapte,după cum am precizat în postarea anterioară.
Începutul micii mele ,,cariere” în blogging:
Am stat de multe ori și m-am gândit de ce m-am apucat de asta.Cred că nu vroiam să fiu singură,deoarece mă simțeam de multe ori părăsită și complet uitată de lume.Mi-am început activitatea în 2011.Eram foarte mică,probabil în jurul vârstei de 12 ani am decis să intru în blogosferă,deși nu aveam absolut nici un habar câtă responsabilitate implică.Eram la acea vârstă naivă,vârstă care îmi oferea ideea că tot ce zboară se mănâncă.La fel și cu blogul:credeam că nu o să fie citit de nimeni,că pot scrie absolut orice îmi trece prin cap și că sunt liberă să îmi expun propiile păreri.Bineînțeles că pot face asta,dar oricum ar fi,totul implică riscuri.