>
Blogosferă Mine

Image and video hosting by TinyPic Schița evoluției mele: Blogging

20:55 Raisa
Din nou sunt răscolită de amintiri,și din nou sunt pusă în situația de a forma schița unei evoluții.Am fost de multe ori întrebată cum m-am apucat de blogging:la școală,în privat sau la diferite interviuri pe care le-am acordat revistelor locale sau anumitor bloggeri.Am obținut premii și m-am bucurat de o activitate intensă,pe care aș vrea să o împărtășesc cu voi.Însă înainte de asta aș vrea să îmi cer scuze pentru postările rare,însă nu am timp,și chiar dacă aș vrea să postez,nu pot să o fac din cauza admiterii la facultate,pentru care trebuie să învăț zi și noapte,după cum am precizat în postarea anterioară.

    Începutul micii mele ,,cariere” în blogging:
  Am stat de multe ori și m-am gândit de ce m-am apucat de asta.Cred că nu vroiam să fiu singură,deoarece mă simțeam de multe ori părăsită și complet uitată de lume.Mi-am început activitatea în 2011.Eram foarte mică,probabil în jurul vârstei de 12 ani am decis să intru în blogosferă,deși nu aveam absolut nici un habar câtă responsabilitate implică.Eram la acea vârstă naivă,vârstă care îmi oferea ideea că tot ce zboară se mănâncă.La fel și cu blogul:credeam că nu o să fie citit de nimeni,că pot scrie absolut orice îmi trece prin cap și că sunt liberă să îmi expun propiile păreri.Bineînțeles că pot face asta,dar oricum ar fi,totul implică riscuri.
Am început prin a copia alte articole,scrise de alți bloggeri,fără a conștientiza nimic din ceea ce fac.Cu timpul  însă,au început să apară cititorii,și am realizat că totuși scopul meu era să îi mulțumesc pe ei,nu pe mine și eul meu interior tulburat.Și revin din nou la ideea riscurilor care vin din articolele pe care le postezi.Sunt o mulțime,o mare de riscuri pe care am ignorat-o la început,dar care a reușit să îmi distrugă un an din viață.Din cauza faptului că am postat informații care țineau exclusiv de mine,am fost șantajată și a trebuit să mă târguiesc cu ,,haterii” mei,care nu îmi dădeau pace.Am realizat poate mult prea târziu că într-un mediu online NU SE EXPUN NICIODATĂ INFORMAȚII CONFIDENȚIALE,mai ales autodeclarații,deoarece ele se pot întoarce la 180 de grade împotriva autorului,deci a ta.După acest incident,am șters toate articolele care mă puteau pune într-o lumină ,,proastă”,ca să zic așa,și am început o viață nouă în blogosferă.
  
  Noua viață și anul ,,de aur” 2013:
 După o pauză în care am stat să îmi analizez proiectele pe viitor,am decis ca blogul meu să fie reprezentat de un animal,respectiv ursulețul panda.Avem încă o gândire infantilă,cu mici oscilații către o maturizare șubredă,care trebuia hrănită cu informații și cultură.În anul 2013 am obținut cele mai multe premii și am ajuns la un număr mult mai mare de vizualizări față de cel precedent.Însă totuși lipsea ceva.Deși aveam foarte multă inspirație,îmi lipsea exprimarea frumoasă și corectă și maturitatea necesară unui adevărat blogging.Da,și în acea perioadă credeam că blogging-ul este doar un amuzament,până în luna ianuarie 2013,care mi-a adus atât de multe câștiguri în viața personală.încât am decis să fac din blogging mai mult decât o pasiune.Am început să acord interviuri,iar primul an de liceu a adus blogului un succes enorm:am fost solicitată de reviste,am fost declarată redactor la mai multe publicații și mi s-a publicat blogul peste tot.Însă,și de această dată simțeam că este ceva lipsă,și era categoric lipsa experienței de viață,lipsa unei gândiri limpede,așa că am luat o pauza de 3 luni.

   Concursuri,prieteni,devotament:
 Când am intrat din nou în blogging,viața mea era schimbată complet.Acum dispuneam de maturitatea necesară și știam că sunt în stare să fac ceva cu adevărat din asta.Am vrut să particip nu
doar la concursuri organizate de bloggeri,ci la concursuri organizate de școli,în județ,concursuri de informatică și TIC.Desigur,cererea mea a fost acceptată,deoarece pentru a schimba șablonul,eu scriu un limbaj HTML propiu,pe care l-am învățat de una singură la 13 ani.Probabil cea mai mare realizare a fost locul 1 pe județ cu ,,micuța mea afacere”,pe atunci numită ,,Cutiuța cu surprize”.Acest loc mi-a adus un nou articol într-o revistă locală,și m-am simțit foarte onorată să acord interviu mai multor persoane care m-au întrebat scurt și concis: ,,Cum ai ajuns la această performanță?”.Le-am răspuns la fel de simplu: ,,Pentru mine blogging-ul nu este o performanță,este pur și simplu propia mea lume”.Da,iubiții mei,este o lume,deoarece aici mi-am făcut prieteni,am depus muncă,am fost probabil înfrântă și am renăscut din propia cenușă,m-am ridicat,m-am luptat pentru fiecare cititor și m-am străduit să gândesc ore întregi fiecare articol și fiecare cod HTML existent în acest blog.M-am devotat trup și suflet și o voi face și pe viitor.

  Prezentul și proiectele de viitor:
În prezent lucrez la un nou șablon,în colaborare cu Pie și Rio iar proiectele de viitor,sunt desigur articolele cât mai bogate în conținut și diversificate și de ce nu,participări la noi concursuri.Lipsește insipirație însă ..și nu mai am aceeași rapiditate de găsire a subiectelor pentru articole de care dispuneam înainte,însă mă străduiesc să nu las ,,praful” să se depună pe blog.Mi-am mai propus,de asemenea,să inițiez o nouă campaniei de promovare a culturii dobândite prin intermediul cărților,însă va trebui să îmi găsesc persoane cu care să colaborez,desigur,alți bloggeri care sunt fani înfocați ai cărților.
   Mi-e foarte dor de o vacanță,îi simt nevoia,mai ales când vine vorba de școală,pentru că nu mă pot ocupa așa mult de blogging.Și cu timpul meu,cum rămâne?Blogul e timpul meu și lumea mea din care nu o să pot ieși niciodată :) .

sursa imaginilor: www.google.ro

You Might Also Like

28 Curioşi

  1. Felicitari,draga mea.Atat de tanara si totusi cu atata initiativa si atatea idei bune. Eu habar nu am de HTML, asa ca jos palaria. Esti la varsta cand poti face totul pentru a-ti indeplini visele, asa ca iti doresc mult succes si atat cat pot voi fi alaturi de tine in acest loc minunat numit blogosfera!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasă postare! Cu articolul de mai sus ai reuşit să mă motivezi să fiu mai activă pe blogul meu.:))
    Chiar nu mă aşteptam ca la varsta ta să primeşti aşa de multe aprecieri pentru munca depusă. Felicitări!...şi abia aştept ca ideile tale de viitor să se realizeze! :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Te rog din tot sufletul să fii mai activă,ai un blog superb! :) Dacă te implici cu siguranță vei ajunge mai sus decât mine!

      Ștergere
  3. Eu nu as vrea sa iau vreodata o vacanta de la blog.

    RăspundețiȘtergere
  4. Fain, nu stiam ca iti faci singura sabloanele :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Da,de cele mai multe ori mi le fac singură ! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos ,a fost chiar o călătorie destul de grea de la inceput până aici ,dar este o mare realizare și chiar mă bucur că există un final fericit aici . Și mie mi-ar plăcea să lucrez în HTML dar nu mă prea lasă timpul ,eh alte proiecte.
    oricum , succes în continuare , și se pare că într-un fel sau altul toți ne găsim un drum .

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitari , Raisa ! Nu ma surprinde nimic din ceea ce ai scris , chiar si atunci cand tu considerai ca nu dispui de maturitatea necesara pentru a avea grija de acest blog , multi cititori , printre care si eu , am fost incantati la fiecare post citit si dezamagiti atunci cand ti-ai luat pauze . Te admir foarte mult , in sepcial pentru faptul ca doresti sa faci performanta si nu lasi totul sa fie o pasiune , ca te implici si ca muncesti .
    Spre deosebire de tine , eu scriu doar pentru mine si niciodata nu m-am gandit la a face ceva mai mult din blog-ul meu , dar cred ca suntem persoane diferite si avem , deci , blog-uri diferite .
    Mult succes !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc , Alexandra! Și mă bucur că ești aici!

      Ștergere
  8. Si eu am inceput sa scriu pe blog cu mult timp in urma, la inceput am luat aceasta activitate ca ceva ce imi ocupa timpul liber insa cand am vazut ca lumea apreciaza ceea ce fac mi-am facut actualul meu blog si am luat-o de la capat. Foarte fain acest articol, felicitari pentru premiile castigate si pentru sablonul lucrat in HTML (dupa parerea mea este destul de dificil sa faci asa ceva ).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da,este dificil un șablon în HTML! Felicitări și ție pentru toată activitatea!

      Ștergere
  9. Felicitari! Eu, ca mos ce ma aflu, poatez numai pentru a pune poze si povesti traznite (cand functioneaza calculatorul).

    RăspundețiȘtergere
  10. Imi place cand vad lumea pasionata de blogging! :) Fac lucrul asta, inca de prin 2008, am avut momente in care nu stiam ce rost mai are sa scriu, nu ma vedeam talentata deloc, dar n-am renuntat nici pana in ziua de azi. Te pup! Keep it up!

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari, Raisa, si mult succes in continuare, in tot ceea ce intreprinzi! :)
    Zile fericite iti doresc, cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  12. Frumoasa postare! Bravo, Raisa pentru toata munca depusa de tine in acest blog, sper sa nu te lasi de el!
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha,după cum se vede,nu m-am prea lăsat! Pupici! :*

      Ștergere
  13. Wowww tu chiar ai muncit pentru blog! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  14. Wowww tu chiar ai muncit pentru blog! Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  15. Interesantă povestea ta în legătură cu faptul cum a început totul și procesul prin care ai trecut pas cu pas până la a luă decizia că a fi blogger implică multă seriozitate și responsabilitate. Mă bucur că ai ales să faci din asta mai mult decât o simplă pasiune în viață și îți doresc mult succes.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta. Cu siguranță voi ține cont de ea!

Formular de contact