>
Friends Girls

Image and video hosting by TinyPic Summer nights,city lights

13:07 Raisa
  Am fost plecată zilele acestea și de aceea nu am avut timp să postez.Dar faptul că am fost plecată m-a îndemnat să scriu un articol despre cât de prizonieră mă simt când nu sunt în excursii sau vacanțe.Săptămâna aceasta am plecat la Satu-Mare,un oraș care m-a impresionat din toate punctele de vedere.Deși am vizitat multe orașe ca acesta,Satu-Mare mi-a plăcut în mod deosebit.Cred că voi rămâne cu amintiri foarte plăcute de acolo(covrigii proaspeți și calzi
și arsurile pe care le-am căpătat la ștrand).Poate vă întrebați: ,,cum de te-a marcat așa de mult Satu-Mare?”.Răspunsul este cât se poate de simplu:m-a marcat pentru că eu locuiesc într-un oraș de două ori(sau poate chiar de șase ori) mai mic.
    Viața într-un oraș mic e,pe cât de simplă,pe atât de agasantă.Fețele pe care le vezi sunt aceleași și de la o vârstă,cunoști mai mult de jumătate din populație.Cred că problema principală într-un oraș
mic sunt greșelile personale,care îți pot însemna toată existența în oraș,deoarece oamenii au o viață atât de plictisitoare încât nu se mai ocupă de a lor,ci pur și simplu intră ,,cu bocancul” în a ta și o trăiesc și ei,chiar dacă,la o adică,nu e problema lor ce face celălalt.Așa că,din moment ce ai comis o greșeală,trebuie să te aștepți ca în următoarele 24 de ore tot orașul să afle și să te marcheze pe veci cu ,,semnul răului etern”.Problema nu e numai aceasta,ci faptul că,dacă ești diferit,trebuie să te aștepți să fii total izolat și să ai puțini prieteni,considerat de restul drept ,,paria societății care își permite să nu fie ca noi”.

   Cât despre mine:sunt o persoană curioasă.,,Riscul” pe care mi-l asum este faptul că trebuie să ,,colind” aceleași străzi zilnic,plictisindu-mă îngrozitor de peisajele pe care am ajuns să le cunosc pe de rost.Din punctul meu de vedere,adolescenții care trăiesc într-un oraș mare sunt mai privilegiați decât ceilalți,deoarece ei au posibilități infinite.Pot să întâlnească fețe noi mereu,să își găsească prieteni cu care să se identificie perfect,să practice o multitudine de activități și să meargă la o grămadă de petreceri.Totodată,colegiile din orașele mari le oferă o șansă mult mai mare de reușită în viață,deoarece nivelul la care li se predau toate materiile este cu mult mai ridicat,datorită profesorilor de excepție.Și desigur,trebuie specificat faptul că în orașul nostru nu mai există nici o librărie,ceea ce mi se pare cel mai rău lucru care putea să se întâmple vreodată.Practic,elevii sunt legați de bibleotecile școalare și orășenești,care,datorită anumitor cetățeni culți și buni la suflet,se îmbogățesc și astăzi.Faptul că trebuie să mă duc până în orașul vecin pentru o librărie mă intrigă cel mai mult,deoarece,acest lucru arată că oamenii și adolescenții din orașul nostru nu mai sunt preocupați cu răsfoitul paginilor care ascund în ele toate tainele acestei lumi.
   Dar faptul că locuiesc la oraș mic nu mă împiedică să pornesc în excursii de ,,cercetare”,nu mă împiedcă să învăț și să merg la petreceri.Într-un oraș mic există liniște,fapt care poate influența foarte mult starea psihică a unui om.Se aud claxoane doar în orele după-amiezii,iar seara,toate terasele și străzile sunt invadate de grupuri voioase de adolescenți.Chiar dacă uneori mă simt constrânsă de granițele acestuia,analizând mai atentă toate avantajele și dezavantajele,rezultatul iese neutru.Nu sunt obligată să trăiesc mereu aici,și chiar dacă o voi face,nu sunt obligată să mă limitez doar la cele mai simple activități,ignorându-le pe cele complexe și inteligente.Până la urmă,trăim în România,și asta ne ocupă tot timpul.

You Might Also Like

18 Curioşi

  1. As vrea sa ma plimb si eu mai mult. Stai calma, si cei dintr-un oras mare (in cazul meu Iasi) se simt prizonieri cateodata. As vrea si eu sa calatoresc mai mult. Chiar daca orasul e mare tot ai cateva optiuni aproape -ai mult de mers pana in alte locuri. In concluzie sa traiesti intr-un oras mare e bine, dar poti avea aceleasi probleme ca intr-un oras mic.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow,Iașiul mi se pare cel mai frumos oraș din toată România,chiar m-am gândit să urmez facultatea acolo.Ești norocoasă,să știi!

      Ștergere
  2. Si eu am trait intr-un oras mic, de fapt acolo era casa mea, dar din anumite motive a trebuit sa o parasesc. Insa da, sunt multe lucruri lipsa la un oras mic...in orasele mai mare ai mai mult lucruri de vazut, parcuri, magazine, orice...si e fain sa stii ca nu afla toti intr-o zi de ceea ce faci tu rau sau bun. Orasele mari iti dau libertate, si totusi uneori mi-e dor de acel oras mic...care a fost candva casa mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu aș vrea să plec de aici,dar sunt sigură că atunci când voi pleca îmi va fi dor :).

      Ștergere
  3. Nici orașul meu nu ocupă cine știe ce suprafață, însă eu mereu mă apostrofez că nu l-am văzut niciodată pe tot. Și totuși, mi-aș dori să locuiesc într-un oraș cu un spectru mai larg din punct de vedere al locurilor de vizitat. Nu știu dacă mi-ar plăcea într-un oraș foarte aglomerat, ci în unul mai „cuminte”, însă undeva în munți. Sau la mare. Sau un oraș care să le aibe pe amândouă. Dar asta găsesc doar în străinătate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nah,eu nu le am pe nici una din cele menționate mai sus.Sper la un loc mai drăguț,pe viitor.

      Ștergere
  4. Dar noi, cei care stam in comune mai mici decat orasele mici :)) ce sa facem? Bine...norocul meu este ca locuiesc intr-o astfel de comuna insa in apropiere de Bucuresti, iar acolo gasesc librarii, biblioteci si anticariate din plin!
    Eu daca as avea posibilitatea sa ma mut intr-un alt oras (ceea ce cred ca o sa fac...la un moment dat) m-as muta in Cluj-Napoca! Orasul ala e pur si simplu minunat!
    Pupici! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu tot în Cluj m-aș muta,dar și în Iași mi-ar face plăcere.

      Ștergere
  5. Eu locuiesc intr-un oras unde sunt parcuri, librarii, o biblioteca, un mall si crede-ma, la un moment dat ajungi sa te plictisesti de aceleasi locuri, mergand ACOLO MEREU SI MEREU. Cred ca m-as plictisi in orice oras din Ro, exceptie facand Constanta, oras care e foarte aproape de mare (nicio sansa sa fiu cuprinsa de monotonie acolo, pentru ca mare si eu iubesc marea deci...) sau Bucurestiul, intrucat e capitala si acolo se intampla mai multe chestii care din pacate nu sunt si in celelalte orase sau orasele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu cred că m-aș plictisi în toate,doar în cele care au o suprafață destul de mică.

      Ștergere
  6. Știu despre ce vorbești în legătură cu a locui într-un oraș mic. Eu stau la țară, într-un sat destul de mic și crede-mă că aici e mult mai rău. Nu ai ce să vezi și dacă spui ceva sau te îmbraci nu știu cum, se adună babele la poartă să bârfească. Și eu mi-aș dori să locuiesc într-un oraș mare, însă mai am de așteptat.

    zi faină să ai,
    bobiță

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să locuim în orașe mari,și va fi totul perfect! :* O zi frumoasă!

      Ștergere
  7. Oraşul meu e... hm, okay. Nu e foarte mare, dar e îndeajuns de populat pentru mine. Dar pot spune că am cam aceleaşi preferinţe ca tine. Grozav ar fi să locuiesc într-un oraş mare, Londra să zicem (dacă tot avem anglofili pe aici, hihi), dar undeva la periferie, iar la şcoala/locul de muncă să fie undeva prin centru. Ar fi o alternare între retras şi aglomerat, ar fi un echilibru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze pentru acel "la" în plus. :-)

      Ștergere
    2. Mi-aș dori din tot sufletul să merg măcar în vizită la Londra,dar nu știu dacă voi avea vreodată această oportunitate.Orișicât,mă chinui strașnic ca să obțin bursă acolo,chiar dacă străinătatea promite multe,dar până la urmă tot venim acasă.

      Ștergere
  8. Mi-a placut postarea. Si eu ma simt prizoniera uneori, ador sa calatoresc sa stau cu prietenii, de fapt abia astept sa imi incep si eu excursiile ce le am in plan pentru vara asta.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  9. Ai un tag de la mine (suna ciudat :)) ) : http://in-love-with-books002.blogspot.ro/2014/08/tag-behind-blog.html
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta. Cu siguranță voi ține cont de ea!

Formular de contact