>
Immortal One Life

Image and video hosting by TinyPicDe ce îmi petrec timpul citind?

16:14 Raisa
    Sunt una din acele persoane care,în loc să meargă la petreceri,să iasă pe timp de vară de dimineața până seara(nu e ca și cum ar ploua de două săptămâni încontinuu) ,stă în casă,închisă în cameră și citind.Nu fac asta fără motiv,de obicei nu îmi place să pierd vremea.Dar,spre deosebire de alți adolescenți,îmi place să o chivernisesc în mod inteligent,să mă aleg cu ceva de pe urma tuturor acestor clipe din tinerețea mea,care oricum,trece prea repede.
   Întotdeauna am găsit cititul interesant.Pe multe persoane pe care le-am întrebat mi-au răspuns că ,,cititul le plictisește,că nu pot să petreacă ore în șir în fața unor pagini scrise”.Dacă ar fi fost așa ușor să catalogăm cititul,ar fi și mai lejer să plasăm și alte activități în domeniul celor atractive,dar fără influență intelectuală,precum cea a parcurgerii unui roman sau a unei piese de teatru.
    Motivele pentru care citesc sunt,de la cele mai simple,la cele mai complexe și de aceea,nu le găsesc într-un număr restrâns.Citesc pentru că,doar în lectură,găsesc personaje cu care pot să mă identific din toate punctele de vedere.Întotdeauna am căutat o persoană/un personaj idealist care să mă reprezinte.Deși în filme se găsesc o varietate de astfel de personaje,simt că doar în cărți aș putea găsi o persoană care să fie identică mie și care,prin acțiunile pe care le săvârșește,m-ar putea ajuta să mă descurc în anumite situații fără să am experiență sau,în caz contrar,să trec mai ușor peste anumite evenimente neplăcute/pe care nu le pot controla din viața mea.Personajele mele preferate din cărți niciodată nu m-au dezamăgit.Chiar dacă în viața reală am preferat anumite tipuri de oameni și am avut de făcut multe decizii care mi-au tăiat,ca să zic așa; ,,aripile către un nou început”,prin intermediul cărților nu am cunoscut niciodată dezamăgirea reală,acel sentiment sfâșâietor de care se tem majoritatea adolescenților(și nu numai) din zilele noastre.Teribilismul acestei vârste poate fi ușor descărcat în conținutul cărților și în identificarea cu personajele favorite.
     Citesc pentru că știu că doar cu ajutorul lecturii pot să-mi îmbogățesc cu adevărat vocabularul.Petrecându-mi timpul pe rețele de socializare și citind doar subtitrările filmelor nu am șansa de a-mi dezvolta vocabularul,felul de a vorbi și comunica.Cărțile m-au ajutat,de când eram mică,să îmi dezvolt un mod de a vorbi plăcut și matur,care mă ajută uneori să ies din tipare și să fac o impresie cât mai bună.De asemenea,cu un vocabular mai puțin sărac,pot exprima fiecare gând care îmi trece prin minte și fiecare idee care mă poate ajuta în obținerea unor note mai bune sau a unui plan de carieră.
    Citesc pentru că,prin această manieră, mi se dezvoltă modul de gândire,și de asemenea,învăț să îmi creez propiul univers în care pot contura experiențele tuturor autorilor lecturați.Faptul că citesc m-a ajutat întotdeauna să îmi formez,poate înainte de vreme,o gândire foarte matură,ca
re nu a fost obținută din experiențe tragice,ci doar din lucrurile învățate din cărți.Imaginația mi s-a îmbogățit de asemenea,ajutându-mă la formarea unui nou univers,în care mă refugiez de fiecare dată când vreau să evadez din problemele cotidiene.Chiar dacă majoritatea adolescenților spun că cititul e o pierdere de vreme și că modul în care gândesc autorii de cărți estte învechit,eu nu mă supun acestor ,,reguli” pe care ei și le impun.Consider că nu trebuie să existe un om care să nu fi citit o carte,cu atât mai mult când vine vorba de adulți,dar,din păcate,gândire pe care ne-o formăm la această vârstă,ne va urmări pe tot parcursul vieții noastre.
     Este șocant câte examene riscă acești adolescenți să-și pice din cauza lecturii.S-a făcut mare vâlvă cu subiectele de limba română de la evaluarea națională.Majoritatea spuneau că totul a fost prea greu pentru vârsta lor,că ei nu știu să explice ,,sentimente atât de profunde” precum contemplarea trecerii timpului.Este total fals.Acest lucru se întâmplă doar din lipsa lecturii,din lipsa de cărți,din cauza rafturilor goale din bibleotecile de acasă.Poate că dacă ne-am deschide ochii,am realiza aceste lucruri.Niciodată nu e însă prea târziu.

You Might Also Like

24 Curioşi

  1. Ce frumos ai vorbit despre citit!>3 M-am regăsit în multe idei pe care ai vrut să le transmiți. De fapt, sunt de acord cu tot ce ai zis mai sus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult ! :* Mă bucur tare mult că ți-a plăcut!

      Ștergere
  2. Pur si simplu superb! Ma bucur ca esti una dintre persoanele care, chiar stiu sa aprecieze lectura,eu din pacate pe timpul liceului am cam "uitat-o" ca sa pot spune asa.Dar mereu mi-a placut sa citesc de mica imprumutam carti de la biblioteca pentru a citi,iar acum am o mica biblioteca personala care creste si ea treptat o data cu mine.Cum strang ceva bani gandul imi sta mereu la carti si imi e imposibil sa ma abtin,trebuie sa-mi cumpar macar una.Mama imi spune ca am innebunit-o "cu cartile mele" :)) si ca am destule ,dar cartile niciodata nu vor fi destule.Cartile ma fac sa plang,sa rad ,imi dau mai multa incredere in mine ... ele sunt micul meu colt in care pot evada.As vrea sa am tot timpul din lume pentru citit si scris dar din pacate nu se poate ... dar tot imi fac timp sa citesc macar cateva ore pe zi.Mi-a placut foarte mult articolul tau,multi au de invatat de la el! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur foarte mult că ți-a plăcut și că citești în continuare!Eu nu aș putea să stau o zi fără să citesc.

      Ștergere
  3. Of...cartile astea, ma gandesc ca daca nu ar fi ele, lumea ar fi un loc mai gol si mai rece! Imi place cum ai descris dragostea ta pentru lectura si faptul ca adolescentii ar trebui sa isi inece fustrarile si teribilismul in lectura care este un mod de descarcare a sufletului de toata negativitatea ce apare la varsta aceea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare bine că am reușit să transmit lucruri cu acest articol! :*

      Ștergere
  4. Și eu sunt așa. Prefer să nu mă obosesc să îmi fac prea mulți prieteni sau să îmi stric vocea devenind cea mai gălăgioasă, așa că mă închid cu laptopul și câteva cărți. Toată lumea spune că cititul este plictisitor până nu încearcă. Exact așa eram și eu acum doi ani. Însă, cititul ne dă o altă perspectivă iar de când citesc, am observat o schimbare la nivelul gândirii mele. Nu mă mai port ca o fetiță prostuță și încuiată, ci privesc mereu totul din altă perspectivă și nu mă grăbesc să judec. Cititul este una dintre cele mai frumoase experiențe!

    RăspundețiȘtergere
  5. Iubesc să citesc. În cărți, nu numai că poți găsi personaje cu care să empatizezi, dar, de multe ori, găsești ceva mai bun. E acel suspans și toate sentimentele și senzația că nu mai ești acasă, pe pat sau pe fotoliul de lângă geam, ci ești acolo, lângă personaje. Și uneori, trăim intens alături de ele și ne transpunem cu totul în poveste.
    Cărțile înseamnă viață. Și uneori, e mai frumos să trăiești în cărți decât în realitate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Raisa,ma bucur foarte mult sa citesc acest articol deorece majoritatea adolescentilor au uitat sa mai puna mana pe vreo carte.Sa stii ca o sa-ti foloseasca mai tarziu toate astea!

    RăspundețiȘtergere
  7. știi cum e aia cu nu-ți place să citești, că nu ți-ai găsit cartea potrivită. ăia care zic că e plictisitor ori citesc prostii, ori nu citesc deloc, ceea ce-i trist. ce blog drăguț și nou ai de când te-am lăsat eu ultima dată

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos ! Eu cred că pur și simplu nu citesc.Și asta-i tot,pentru ei.

      Ștergere
  8. Nu stiu cum poate sa zica cineva ca nu poate sta ore in sir in fata unei pagini scrise... poate nu au gasit cartile potrivite. Eu una cand citesc ceva ce-mi place nu-mi mai trebuie nimic, nici macar mancare.

    RăspundețiȘtergere
  9. Esti deosebita, si cititul e minunat. Sa nu renunti niciodata la el! <3 pupicei

    RăspundețiȘtergere
  10. Complet de acord cu tot ce ai spus! Foarte frumos scris.
    Am eu o teorie privind dezinteresul adolescentilor fata de lectura: au citit o carte clasica, care are de obicei nevoie de un nivel de maturitate ridicat si in care erau descrieri lungi, plictisindu-i si astfel au ajuns la concluzia ca toate cartile sunt plictisitoare.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu pot decat sa te felicit! Sincer persoanele ca tine vor ajunge unde isi doresc si ce isi doresc avand la dispozitie atatea universuri de abordat pe cat de multe carti a citit. :-*

    RăspundețiȘtergere
  12. Cam toate motivele pe care le-ai enuntat tu ma fac si pe mine sa prefer o carte buna si un loc retras in defavoarea unei zile "de ieseala" :))
    Sincer, am citit postarea asta de 3-4 ori...e atat de evident modul in care te-ai schimbat (in bine) si cat ai evoluat atat ca blogger cat si ca persoana! Imi plac post-urile de genul!
    Sper sa ajungi unde iti propui si devii ceea ce vrei!
    P.S: Te-ai gandit vreodata la jurnalism?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc,Allexa! :)

      Da,m-am gândit la jurnalism,însă nu e o meserie pentru mine.Necesită prea mult stres,prea mult umblat încoace și încolo.Aș vrea să devin medic..sper să și reușesc! :) O zi frumoasă!

      Ștergere

Spune-mi părerea ta. Cu siguranță voi ține cont de ea!

Formular de contact