Astăzi am preferat să fiu directă..fără metafore,epitete sau cuvinte cu înţeles ascuns.Prefer asta deoarece aşa simt,şi mă bucur că în sfârşit mi-am dat seama cu exactitate că simt şi eu ceva.

                                                                     
Timpul se scurge pentru amândoi,e o rătăcire invalidă pe care eu nu o înţeleg.Ajută-mă să scap de pereţii morbizi care îmi sfâşâie şi ultima parte de aer pe care o mai am de respirat.Sunt o fugară sub oglinda cerului spartă de milioane de stele.O mână întinsă aş vrea să prind,o mână întinsă care vrea să mă prindă înainte de cădere,simt o rătăcire.
     Punctele cardinale se restrâng aproape de mine,mă învârt în jurul unui suflet pustiu care mă îmbrăţişează,mă cheamă la el,după care mă părăseşte.Licăresc într-o lume fără speranţă,încep să cred ca orizontul e chiar aici lângă mine,că,defapt eu îl ating necondiţionat.
    E îndeajuns oare să rătăcesc printr-o lume oarbă,să bâjbâi pe întuneric ascultând doar sunete ce mă îndeamnă să fac ceva ce nu cunosc?Instinctele sunt acum prietenii sau duşmanii tăi?Fugi,nu te opri..eşti rătăcit în propia ta viaţă..da..rătăcit..

Haide să ne schimbăm greşelile,să le transformăm în roua dimineţii ce ne încălzeşte lacrimile pierdute în deşertul obrajilor.Haide să fim aproape de cortul vieţii,de focul speranţei care tresare în preajma noastră.Degetele-mi uscate îţi apasă faţa netedă ca petalele de trandafir umed în amurgul soarelui.Licuricii dansează acel samba al nopţii care înveleşte sclipirile soarelui.Figura chipului tău invadează roşiaticul cer,iar iarba îmi piaptănă haina pufăită de amintiri..aproape...
      Buclele norilor albi îmi amintesc că acum şi în viaţa mea a răsărit acel ghiocel fragil de spranţe care sună din clopoţei,anunţând prmăvara în acest joc ca un fir de aţă.Mi-ai oprit căderea în gol,mi-ai prins mâna unind-o cu a ta,ochii tăi i-au ţintit pe ai mei,privirile ni s-au legat atât de aproape...
        Şi vreau să te am aproape de inima mea.Vreau ca lacrimile tale să-mi inunde cămările ostenite al sufletului.Vreau ca acel măr copt din vârful copacului să îmi cadă în palme,vreau să fiu aproape de tine...

    Sunetul chitării se aude în urechile mele,îmi şotpeşte acele note pe care demult vroiam să le-ascult.E un joc putred,pe care eu m-am săturat să îl accept lângă mine.Spun că sunt nebună,dar cercul în care mă învârt e prea straniu.Măşti de hârtie mă înconjoară mă întreabă necunoscutul iar eu aş putea vorbi din priviri..

                                               Capitolul 16:Adio!
Era acea zi care nu vroiam să vină.Trebuia să mă despart de tot şi de toate,de Causton,de liceul la care învăţam,de toate amintirile frumoase cu Elisa,de copilăria mea,de tot.Dis-de-dimineaţă mama mă aştepta în bucătărie,supărată.Ştiam că-i va fi dor..
          -Sarah,nu rămâi acasă?Lângă mama ta?
          -Îmi pare rău mamă,dar am făcut o promisiune pe care nu pot s-o încalc!
          -Îmi va fi dor de tine,fetiţa mea!Hai să mergem după Michelle!
     Mi-am luat bagajele şi am ieşit pe uşă.Acum aerul avea o mireasmă tulbure,deşi violetele mamei străluceau în lumina soarelui.Robert mă aştepta în faţa porţii.Nu ştiam ce să mai spun,eram şcată!Am fugit şi am sărit în braţele lui.
           -Îmi va fi dor de tine,Sarah!Am să te aştept aici,nu uita,doar aici!
           -Fi sigur că voi veni înapoi pentru tine,doar aici!
      M-a sărutat de rămas bun.Pe obrazul lui s-a strecurat o lacrimă cristalină,iar eu i-am şters-o cu palma mea uscată şi rece.
           -Nu plânge,va fi bine..
           -Şi băieţii plâng,câteodată.
       Am urcat bagajele în portbagaj şi am pornit la drum.Robert îmi făcea cu mâna.M-am uitat la el până ce am dispărut după colţ.Era un băiat bun.Am ajuns la strada unde ne aştepta Michelle.Părul ei era ciufulit,iar ochii ei erau obosiţi,roşii.
          -Hey,Sarah!Acum plecăm,New York ne aşteaptă.
          -Aşa-i,îmi va fi dor..
          -Eu mă bucur că plec!Chiar mă bucur!
       Ajunse la aeroport,se anunţau zborurile către New York.Trebuie să aşteptăm.În marea de mulţime au apărut doi băieţi.Erau Dan şi Robert,da,ei erau.Am fugit către Robert şi braţele lui m-au cuprins.
          -Sarah,trebuia să te văd.Îmi va fi dor de tine,nu te pot lăsa să pleci,nu pleca!
          -Robert,trebuie!
       Îi vedeam pe Michelle şi pe Dan certându-se,nu mă mai interesa.Îl sărutam pe Robert,îl îmbrăţişam,iar temerile mele deveneau din ce în ce mai ample.Dacă nu mă va aştepta?S-au anunţat zborurile,ne-am luat rămas bun,şi am plecat.
          Urcam într-un avion stingher,iar acum totul se vedea ca o mare de peisaje.Îmi va fi dor de Robert,prea dor..am lăsat totul în urmă..un mare necunoscut mă aşteaptă!
            Odată cu încheierea acestui capitol,volumul I a luat sfârşit!Vă mulţumesc mult că aţi fost alături de mine pe parcursul acestui fic.Volumul II va fi postat începând cu data de 9 martie 2012.Mulţumesc!

               Gânduri şi mişcări bruşte la apus...m-am schimbat.Îmi privesc acum reflexia şi se vede o bucată sfărmată din mine,încă mai sufăr?E bine să port o fantomă călăuză printr-un pustiu apus de soare?Razele lui palide şi stinse încă mă mai cheamă,simt asta prin ultima suflare ce şi-o dă în faţa mea,mâine va fi altfel.E bine să te ghidezi doar după instincte sau mai există altceva?Un cântec simplu îmi ordonează lacrimilor să curgă,cântecul vieţii mele mult prea complicate..puterea cuvintelor..
                 Ar putea oare să mă înveţe timiditatea să dansez în faţa temerilor?Şi nu aş vrea să-l sperii,poate că chipul meu ascunde mult prea multe note de extravaganţă pentru un suflet pur,dar el mă vrea..alături de un apus de soare.Aş putea să fac nenumărate scrisori,semnându-mă anonim,să-i spun cât de mult tânjesc pentru o nouă zi,dar cursul vieţii mă împiedică să fac asta.Trebuie să-mi întorc paşii,să îmi şterg cu radiera pustiului tot ce mi-a mai rămas,asta trebuie să fac?
                  Stau în faţa unui apus de soare pălind de nerăbdare pentru o nouă zi.În gândurile mele e dezordine,iar foile pe care tocmai le-am scris s-au uzat.Fumul din hornurile cenuşii se ridică la el,îl cheamă.Sufletul meu se pregăteşte pentru tine..

                                  Capitolul 15:Decizii.Partea a 2-a.
Trebuia să-i spun Michellei ce se-ntâmplă?Trebuia s-o rog să vină cu mine într-o expediţie ciudată,nesigură?Era correct aşa?Probabil că vroia să mă ajute,dar,era prea crud pentru ea,cât şi pentru mine să-l părărsesc pe Robert,iar ea să-i dea papucii lui Dan.Se va termina aici?L-am sunat pe Robert şi i-am explicat situaţia.Ne-am întâlnit la locul nostru,acel loc minunat în care ne-am cunoscut..lacul de lângă parcul central.
         -Dacă tu vrei să pleci,fă-o.E pentru Elisa.Într-un fel,şi eu sunt responsabil de moartea ei,poate din cauza mea s-a întâmplat totul!
         -Robert,îţi voi lipsi?
         -Îmi vei lipsi..Sarah,te iubesc şi să şti,îţi promit că te voi aştepta aici,oricât timp va lua această călătorie.Tu vei rămâne mereu în sufletul meu aşa cum şi Elisa va rămâne mereu în amintirea ta.Dar,lasă-mă  să îţi spun că..îmi va fi dor de tine.
       Buzele noastre se uniră,iar acum simţeam că,întradevăr îl iubeam pe Robert aşa cum niciodată nu am făcut-o până acum.Era o parte din sufletul meu ruinat,trăiam în el iar el trăia în mine.Prezenţa lui era acel fior cald ce îmi înviora dimineţile,era acea pasăre care la un moment dat trebuia să-şi ia zborul.Oare trebuia?
        Am sunat-o pe Michelle,iar ea era puţin cam abătută.A acceptat să vină cu mine,iar pe mama am convins-o cu greu cât de important e să merg la New York.Am pornit,decizia mea a fost să plec,am pornit către un nou viitor.Eu şi Michelle aveam garanţia că vom fi nedespărţite.Într-o seară,Michelle m-a sunat îngrijorată.
          -Sarah,haide la podul de lemn!Am atâtea să-ţi spun!
         M-am îmbrăcat repede şi m-am grăbit,am fugit şi am ajuns în mai puţin de 5 minute la pod.Michelle plângea,ochii îi erau şterşi iar părul ei roşcat strălucea în lumina soarelui ca şi flacăra unei lumânări. 
          -Dan..şi Maya!Ei doi mi-au făcut viaţa amară!
          -Michelle,cum poţi să spui asta?Îl iubeşti pe Dan.
          -Ce prostii spui?Îl urăsc!L-am prins sărutându-se cu tipa aia..Maya..
         În acel moment am luat-o de mână.I-am simţit pulsul fără adiere zbătându-se în vene.
          -Michelle,haide să ne uităm la cer,împreună.Mâine vom pleca..
                                                                             

               Haide,spune..îţi vine a crede?De ce toate situaţiile prin care eu trec se metamorfozează,mă atrag şi în cele din urmă mă sfâşâie?Poate că ar trebui s-o las aşa,să nu mă mai chinui,să accept ajutorul care mi se oferă.Întotdeauna am preferat să îmi rezolv singură problemele,dar acum sunt prinsă într-o ceaţă vâscoasă,morbidă.Doar atât..
                 Am încercat să-mi intru în rol,să înţeleg unele lucruri care se învârt zilnic în jurul meu,dar a fost în zadar.Ochii mei reflectă acum alt orizond de gândiri,alt film intră în viaţa mea.O schimbare e acceptată,poate şi mai multe,dar,stând şi gândindu-mă cum să mă feresc ajung doar la un punct comun.O copiliţă visează,evoluează,scrie.Sufletul meu e atras de necunoscut ca un fluture de lumina lămpii,dar totuşi,sunt un pericol.Am trecut de acest prag,dar,greutăţile fug şi ele,după mine.
                     Uneori sunt de neînţeles.Spun lucruri pe care nici eu nu le mai cred.Am o viaţă cuprinsă de paradox,întâmplări paradoxale.Stranii,ciudate,incredibile,dar totuşi adevărate...
                     

                                            Capitolul 15:Decizie.Part 1.
                      Am plecat în Causton.Aveam parte numai de ghinioane în ultima vreme,era prea mult.Michelle a rămas cu cicatrici pe gât,iar eu aveam traume pshicice.Asta se datora acelor spanioli,care au aflat de locuinţa noastră din vorbele Michellei.În ziua în care a vorbit cu acel necunoscut s-a întâmplat totul.Eram foarte liniştită,şi aşteptam să ajung în Causton.Încă aveam acel jurnal la mine,dar nu îndrăzneam să-l răsfoiesc.
                         -Sarah,iubito,ţi-e rău?Vrei să oprim?
                         -Nu,nu,Robert stai liniştit.Aruncam o privire asupra jurnalului.
                         -Ahh,jurnalul.Ce scrie în el?
                     A fost o linişte deplină.Toţi se uitau la mine.Cu greu,am început să citesc pagină cu pagină,până am descoperit ceva,ce mă tulbura extrem de tare.Pe o pagină plină de mâzgăleli apărea scris următorul text:
                     ,,Dragă Sarah,ştiu că nu ţi-am spus-o până acum,dar unchiul meu are probleme serioase în New York City,desigur,cu hoţii.Tu întotdeauna ai ştiut ce să faci.Mai multe detalii afli la Maya.Dacă vrei,poţi lua pe cineva cu tine,până acolo.Defapt..unchiul meu te va găzdui,desigur,dacă vrei să mă ajuţi.Deci,vrei?"
                        Am rămas mută,îngîndurată şi plină de confuzii.Nu puteam să-mi las prietenii,familia,dar nici nu puteam să o dezamăgesc pe Elisa,să-mi dezamăgesc conştiinţa.Trebuia să iau o decizie.Cum am ajuns în Causton,am sunat-o repede pe Maya şi i-am spus că vreau să ne întâlnim.
                         -Eii,bine Sarah,cred că ştiu de ce eşti aici.Detalii pentru misiune am să-ţi ofer.
                         -Maya,stai puţin,ce trebuie să fac.
                         -Va trebui să-ţi iei bagajele şi să te duci,la New York.O rogi pe Michelle să vină cu tine..ba nu!O convingi!Şi,eu îşi voi da o adresă,acolo stă unchiul Elisei.Eşti de-acord?
                          -Nu ştiu,te rog,lasă-mă să mă gândesc.
                          M-am ridicat de la masă şi am fugit.Am fugit unde îmi spunea sufletul.Să las totul?Să-l las pe Robert?Michelle pe Dan?Nu,ar fi imposibil.Dar totuşi,nu puteam să-mi dezamăgesc prietena,pe care încă o mai simţeam vie.Trebuia să iau o decizie importantă pentru viaţa mea.