Tu,mă faci să mă simt atât de vie!Răscoleşti în mine tot,infinitul absolutului mă poartă pe valurile tale.Eşti lumina care,mă îndrumă spre un alt cer,un alt început de viaţă.Nu ţi-aş mai da drumul niciodată!Oare va trebui să plec fără tine,din această lume muribundă,unde fericirea îşi are limitele îngrozite de trecut?Mă vei lăsa?Eşti paranteza din simpla mea frază,ce deschide un alt amănunt în această nesfărşită viaţă a mea.Picioarele mele s-au încălzit păşind pe un nisip cald.Eşti tu..

             Înainte să încep acest capitol,aş vrea să spun că mai sunt  doar două capitole şi voi termina volumul I,aşa că după ce  se va termina,voi lua o pauză pentru a-mi aduna gândurile în legătură cu această poveste.Mulţumesc!
                                                     
                                                          Capitolul 14:Revenire.
                 Îmi era teamă pentru mine,pentru toate fetele de-aici.Eram disperată,nu ştiam ce să fac.Dacă viaţa mea se va sârşi aici,fiind aruncată din tir?Dacă toţi aceşti 16 ani pe care i-am trăit vor fi irosiţi într-o clipită?Dar totuşi încrederea de sine nu lipsea.Vorbind cu o fată pe nume Suzy,ochii mei au rămas aţintiţi asupra unui sac care avea nişte cutie.
                   -Suzy.Suzy!
                   -Sarah,încă nu..
                   -Suzy,uite!Acolo este un sac plin de cuie.
                   -Vaii!Sarah,fugi repede şi taie-ţi aţa!Doar tu eşti salvarea noastră.
                 M-am ridicat şi am fugit până acolo.Mâinile îmi erau legate foarte strâns dar am început să tai aţa cu mare grijă.În cele din urmă am reuşit.Le-am desfăcut şi pe celelate şi m-am ridicat pe trapa de sus.Eram pe un tir,eram la înălţime.Aveam siguranţă,deoarece aveam 10 cuie în mână.Am deschis trapa şi am sărit pe tipul de pe scaunul din dreapta.
                     -Ce naiba se-ntâmplă?Ce..
                      -De ce m-aţi luat de lângă ai mei?Acum va trebui să plătiţi.
                  Şi,cu un cui mare i-am străpuns inima.Mă durea s-o fac,dar altă scăpare nu aveam.Şoferul tirului a deschis uşa şi s-a aruncat.Am luat repede comanda tirului.Nu era chiar aşa uşor de condus.Avea un volan imens,dar eu ştiam să conduc maşina mică a mamei.Nu ştiam unde eram,dar căutând mai bine am descoperit că eram aproape de graniţă.Mi-am luat telefonul şi l-am sunat pe Robert.A răspuns glasul lui tremurând şi pentru prima oară mă bucuram c-o face.Îl iubeam,şi mi-a fost dor de el.
                           -S-sarah tu eşti?
                           -Robert!Robert"Unde sunteţi?
                           -Dar tu unde eşti?
                           -Sunt într-un tir,pe care îl conduc.Unde sunteţi?
                            -Într-o pădure aproape de acel hotel..
                           -Heyy eu sunt la hotel.Haideţi repede,vă aştept.
                       Am coborât din tir,le-am dat drumul la celelate fete.Mi-am prins părul iar ele îmi zâmbeau.Mi-au mulţumit din suflet după care au fugit.M-am aşezat pe un leagăn,în faţa mea se vedea pădurea.Îmi aşteptam din suflet prietenii şi eram atât de bucuroasă că în sfârşit am scăpat de-acolo!
                                                                 
                                                                                     

 

           Sunetul glacial al vocii tare mă înterpătrunde.Te-ai năpustit asupra mea cu reacţii bruşte.Ai gândit în locul meu,te-ai pus în pielea mea,oare ai făcut-o pentru mine?Ai un gen masochist de a vedea lucrurile,vrei să mă îngrozeşti.Ei bine,asta sunt eu.Sunt prinsă în viaţa ta iar tu mă ţi strâns.Existenţa mea a devenit comună cu a ta.M-ai întrebat de multe ori care este scopul vieţii mele,şi uite,niciodată n-am putut să-ţi dau un răspuns.Tălpile mele reci s-au obişnuit cu sudoarea frunţii tale,iar pulsul amintirilor tale s-a reglat din nou.
            Privesc ochii tăi cu tot atâta preţuire cu care o făceam şi la început.Îmi plac acele priviri mincinoase care înăuntrul lor ascund un adevăr.Poate că avem nevoie de o schimbare,scrisă cu stiloul vieţii noastre.Infinitul pare mai scurt acum,poate că ar trebui să-l depăşim.Ai intrat în viaţa mea inoportun,din injecţia curiozităţii,iar acum te simt cu totul,ai intrat în sângele meu,ar fi greu să te mai scot.
             Ce poate face o privire?Pentru mine,poate face multe.Mă poate pătrunde în sufletul lui,îmi poate oglindi exact ceea ce simte.N-am fost niciodată fugară în această lume,pe care de multe ori mi-am înuşit-o.Cuvinte,cuvinte,speranţe şi vise-poate că ar trebui să trăiesc aici.
             

                                           Capitolul 13:Căutări.Partea a II-a.
                   -Robert,unde ne aflăm?
                   -Într-o pădure,da,într-o pădure.Nu ştiu să mă orientez într-o cămară cu plante umbroase şi reci.
                   -Gata,hai să terminăm acest târg ieftin şi să ne ocupam de treburile mai importante.Trebuie s-o găsim pe Sarah până la lăsarea serii.Eu mă pricep la arbori,muşchi,licheni şi tot ce ţine de lumea plantelor.
                   -Iubito,eşti sigură?spuse Dan pe un ton nu tocmai plăcut.
                   -Tu şti cel mai bine acest lucru.Da,ne putem orienta perfect după muşchi.Ei ne arată nordul,şi cu siguranţa,şi noi am fi mers în nord.Hotelul cred că e tocmai la marginea acestei păduri.
                   O rază de speranţă mi-a pătruns în suflet.Aveam încredere în Michelle mai mult ca niciodată.Datorită ei,acum Sarah avea şanse să fie salvată.Am luat-o la goană prin pădurea întunecoasă.Urmam doar muşchii,şi cărarea ce duce undeva,departe.Maşina noastră era zdrobită.
                     
*Din perspectiva Sarrei.
                      M-am trezit dintr-un somn greu şi adânc.Eram închisă într-o celulă mică,iar un om negru mă păzea.În faţa celulei mele erau alte fete închise,şi probabil drogate.În lateral se vedea un oraş mare,puneam mâinile pe gratii şi simţeam răcoarea lor.Hainele mele erau rupte,aveam doar zdrenţe pe mine.Uşa celulei se deschise uşor,iar un tip înalt,bine făcut şi bronzat intră peste mine.
                        -Păpuşă,ţi-e sete?Să şti că imediat plecăm.Avem un drum lung de parcurs.
                        -Poftim?Ce tot spui acolo?Ai face bine să îmi dai drumul.
                        -Ha,ha.Haide,miscă-ţi fundul.Avem multe astfel de fete fiţoase ca tine de transportat.Nu avem timp.
                        M-a prins de păr şi a început să mă târască după el.Urlam,dar nimeni nu mă auzea.Era o lume mută şi ciudată.Unele fete din celulă plângeau,altele râdeau..cu siguranţă erau drogate.Am ieşit la lumina zilei.M-au aruncat într-un camion.Acolo erau mai multe fete ciudate,multe dintre ele cu răni foarte grave în diferite părţi ale corpului.
                        Era o lumină puternică,apoi acoperită de o umbră.O umbră în lumină.Vedeam totul straniu,iar acele fete îmi spuneau că,în cel mai fericit caz vom fi duse la o clădire de prostituţie.Deoarece nu mai aveau multă mâncare,pe multe le aruncau afară din camion.Îmi era frică.Foarte frică.Nu ştiam unde voi fi dusă,nici ce voi păţi.Oare prietenii mei şi-au dat seama că am dispărut?
       

          Totul mi se pare atât de crud,liniştitor şi fără sens!E o lume pe care eu,de la o vreme nu o mai înţeleg.Până şi prietenii în care eu am încredere mă fac să sufăr,şi nu înţeleg rostul fiecărui cuvânt pe care îl aruncă asupra mea.Păstrez un chip monoton,dar în adâncul meu sufletul plânge.Parcă aş vrea să mă dezlipesc de tot ceea ce mă înconjoară şi să păşesc spre un nou EU.Nu mai pot continua acest spectacol ieftin,părăsindu-mi de fiecare dată cunoştinţa,aruncându-mi lacrimi reci ucise pe asfalt.Nu lacrimile îl fac pe om,ci reflectă doar că suferă,că s-a săturat de badjocură şi chipuri mincinoase.
           Uneori nu pot să înţeleg:comparaţia mă dezlipeşte în milioane de bucăţi,rupte din mine.Întotdeauna a trebuit să existe comparaţia în viaţa mea?De ce?De ce tot timpul vor să fiu altcumva,deşi eu nu fac altceva decât să fiu EU?Totul e atât de schimbător,şi am impresia că mă învârt într-un cerc înlănţuit de aparenţe.Întrebări fără sens îmi invadează sufletul măcinat de tot ceea ce există în jurul meu.
             Nu pot să fiu altcumva decât sunt.Nu pot să afişez,să expun alte sentimente,alte cuvinte decât cele pe care eu le deţin.Mi-au sfăşâiat inima,bucurându-se de fiecare părticică..acum aparţine lor.

                                      Capitolul 13:Căutari.Partea I.
Din perspectiva lui Robert.
                Când am văzut-o era să leşin,aşa puternic cum eram eu.Era Michelle plină de sânge,cu hainele sfâşâiate şi părul ciufulit.Dan s-a ascuns în baie ca un laş ce era,lăsându-mă pe mine singur,să văd o asemenea imagine a lui Michelle.
                  -Doamne,Dumnezeule!Michelle,ce ai păţit?
                  -Robert,te rog,lasă-mă să intru,îţi povestesc după.
               Dan a ieşit repede din baie luând-o pe Michelle în braţe.A întins-o pe canapea,am curăţat-o de sânge şi i-am dat haine noi.Nu era rănită foarte grav,doar câteva răni deschise în zona abdomenului şi a gambei stângi.
                    -Robert,Dan,trebuie să ne grăbim!Sarah va fi dusă în Italia,pentru a fi dată la..
                    -Doamne,nu mai spune,te rog.Nu şti unde e?
                    -Ba da.Adică,eu am sărit din camion,de aceea m-am şi rănit.Cred că se vor opri o noapte la ,,Hotel Dora" după care vor trece granţa ilegal.
                    Am încremenit auzind acestea.Iubita mea Sarah era prinsă de nişte traficanţi de carne vie,şi dusă departe.Trebuia să mergem,să facem ceva ca să o mai prindem pe Sarah în ţară.Am mers,am luat maşina fără să ne gândim la poliţie,şi am pornit un raliu nebun pe străzi.Afară ningea,eram la periferia oraşului,Michelle dictându-mi din hartă,iar Dan stând în spate,uitându-se în gol.
                 Afară fulguia,iar eu vedeam oraşul din ce în ce mai puţin.Am apăsat cu sfială acceleraţia,şi am luat-o la goană pe şoseaua înzăpezită


                            -Robert,pentru Dumnezeu!Mai încet!
                            -Michelle,tu nu te băga.Ştiu să conduc această ma..
                  Şi era prea târziu.Maşina noastră se rostogolea,am izbit un copac după care ne-am oprit.Eram într-o pădure,o pădure imensă,şi nu ştiam cum să ne orientăm.Vedeam doar copaci,iar maşina ne era distrusă.
                                -Ok,nu vă panicaţi degeaba,nu e mare lucru!spuse Dan cu o oarecare nedumerire.
                                -Dan,cum poţi spune aşa ceva?Ne-am rătăcit într-o pădure,ţi se pare un lucru de zi cu zi?
                        Michelle analiza totul.Dar eram sigur că,ne-am rătăcit.Sarah pleca din ţară peste două ore,iar noi nu ştiam unde ne aflăm.Oare aveam scăpare?
                                                                          

          Vise,iluzii şi amintiri claustrofobice-totul e în mintea mea.Poate că ar trebui să prind noi aripi,să mă înalţ,fără regrete.Viaţa mea e legată doar de nişte fire,prea subţiri pentru a mă susţine.De ce nu mă prinzi înainte de a cădea?Cortina nu ne poate acoperi pe amândoi,spectacolele noastre sunt prea diferite,dar totuşi cu roluri comune.Valuri zguduitoare îmi străpung inima cu milioane de amintiri.
           Eşti doar un biet colecţionar de suflete,păstrându-le într-un borcan vechi şi ascuns.Ne învârtim în cerc,obţinând ceea ce nu ne dorim.Oare suntem prinşi în jocul acesta nesfârşit?Zarurile noatre se rotesc,exprimând numărul de lacrimi pe care le vărsăm,tot aşa,împreună.Vicii?Defecte?Ce suntem noi împreună?Lacrimile par să fie suficiente când le supunem testului final,sentimentele dispar,dragostea nu e de-ajuns pentru a fi fericit.
           Aş vrea să uit tot ceea ce a fost,dar odată cu fiecare moment,amintirile se depun în sufletul meu.Nu e suficient să te ascunzi în spatele unor vorbe,care nu sunt puse la locul lor.E prea târziu pentru regrete,dar totuşi,prezentul e nesfârşit.
                   

                                                        Capitolul 12:Fără urmă.
                 Din perspectiva lui Dan.
                În acea seară am stat până târziu,eu şi Robert analizând oraşul.Mi-au plăcut foarte mult tarabele ce stăteau alineate una după alta,fiecare cu ceva mai impresionant de afişat.Făcânduni-se somn,am plecat spre hotel.Nu am apucat să discut până acum cu Robert,mi se părea un tip îngâmfat,dar cred că m-am înşelat.Dar aveam dreptate într-o singură privinţă:era un om forte încăpăţânat.
                 Ajungând la hotel,nu am dat nici de Sarah,şi nici de Michelle.Camera hotelului era răvăşită.Lucurile erau aruncate de colo-colo şi nici urmă de fete.Eram îngrijoraţi într-un fel,deoarece eram siguri că ele două au mers acasă.                                              
                 -Man,eşti sigur că ai verificat în baie?
                 -Mai sigur nu am fost niciodată.
                 -Fetele astea chiar au chef de glume?Sau...hei,Dan aici este o pată de sânge.
               Ne uitam amândoi la acea pată,şi eram siguri că nu era o înşelătorie.Am început să ne certăm ca doi copii,lăsând vina ba pe unul,ba pe altul.În final am tras o concluzie dureroasă şi neaşteptată:FETELE AU FOST RĂPITE!Fără nici o urmă,fără un indiciu,doar o pată de sânge,pe plapuma Sarrei.
               Am început să căutăm după bileţele,şi într-un final am găsit ceea ce am căutat.Era un bileţel,scris la repezeală,cu siguranţă de Sarra,în care scria aşa:,,Nişte tipi cu geci gri,cu păr ondulat la bază şi negru.Sunt spanioli,suntem răpite.Dacă veţi găsi acest bilet,sunaţi la 911.Sunt sigură..",după care o pată de cerneală imensă şi o gaură în foaie.Atunci era momentul în care au prins-o şi pe ea.
              -Trebuie să sunăm la 911.Să găsim a cui era acea pată de sânge,şi să găsim tipii cu ajutorul acestui bilet.Nu e timp,trebuie să ne grăbim.
              -Dar,fetele,au fost răpite.Avem 16 ani,Robert!Pentru Dumnezeu!
              -Vrei să stau cu mâinile în sân?Dan,aştepţi un miracol?Ei bine,acel miracol nu se va-ntâmpla doar dacă vom face ce scrie acolo!Ţie chiar nu-ţi pasă,nu-i aşa?
              -Robert,e şi iubita mea în joc,crezi că..
             În acel moment s-au auzit nişte bătăi puternice în uşă.Am fugit în baie,lăsându-l pe Robert singur.Era un moment de laşitate grozavă!Ascultând ceea ce se-ntâmplă i-am auzit vocea disperată lui Robert,strigând ,,Doamne,Dumnezeule!".Îmi era frică.Stăteam ghemuit şi mi-am astupat urechile şi ochii.Oare ce era dincolo de uşă?
                                                                                  

        Da,poate că azi am pierdut.Ce,credeai că ai învins?Nu,e doar o situaţie de moment.Insula pe care m-ai refugiat e doar o mică parte din ceea ce simt eu acum.Calea Lactee e prea mare pentru a visa.Aşa cum păsările pleacă într-un timp,e şi timpul meu să mă refugiez,să nu mai cred în tine.Speranţele pe care mi le-am făcut de-a lungul timpului se năruie,odată cu tot ceea ce a fost.Visele sunt numai vise,care te înşeală,poate chiar te trag în jos,rămâi prins în lanţuri grele.Poate că am pierdut tot,dar nu m-am pierdut pe mine.
         De ce aş putea să mă folosesc de cuvinte fără rost,încercând se le aranjez într-un jurnal de iluzii?Tot ceea ce cred eu nu e real.Dar nu îmi voi tăia şi această şansă:să am vise reale.Un strop de fericire valorează mai mult decât toate săruturile din lume.Nu mai am nevoie de o viaţă creionată in  minciună.E timpul să descopăr adevărul,să îmi aduc aminte de speranţele mele adevărate,să-mi fumez ţiagara de vise,şi să privesc cerul care mă oglindeşte aşa cum vreau eu.Aş putea să îmi iau o mască,sau sunt făcută pentru a îndura totul aşa cum vreau alţi s-o fac?
          Dacă te-ai pune în locul meu,poate că ai înţelege.Dar,noaptea nu e o stare de spirit,e doar întunecimea zilei,care are două feţe.Vorbele şi faptele sunt cu totul diferite,dar contează cum le foloseşti.
                                                                

                                                 Capitolul 11:Prieteni
           Doctorul spunea că aveam nevoie de odihnă,sau o vacanţă bine meritată,după atâta stres.Şi avea dreptate.Simţeam şi eu că trebuie să-mi trag sufletul după o astfel de experienţă.Aşa că,în următoarea zi mi-am invitat prietenii la mare,să luăm şi noi o vacanţă.Toţi au acceptat bucuroşi,iar eu eram foarte fericită deoarece Robert venea cu mine.
           Mama m-a ajutat să-mi fac bagajele,după care m-a sărutat pe frunte,desigur,a spus să am grijă de mine,şi ce fac pe-acolo.Am pornit către aeroport.Acolo mă aşteptau toţi prietenii cu zâmbetele pe buze.Călătoria a fost una scurtă,deoarece am adormit în braţele lui Robert.
          -Am ajuns la destinaţie!Hey,Sarah,trezeşte-te!
          -Deja?Nici nu am apucat să..
          -Haide Sarah!a spus Michelle grăbită.Deabea astept să văd marea!
        Am ajuns unde ne-am dorit.La malul mării.Era atât de cald,şi atât de bine!Desigur,că,Michelle şi Dan nu se mai opreau din săruturi,şi ca şi mine şi Robert,se ţineneau de mână.      
            Era totul foarte frumos.Dar,în gândul meu tot nu eram liniştită.Simţeam că e ceva care nu mă lasă să mă concentrez.Aveam o cameră de hotel prăfuită,specifică unui astfel de oraş.Ceea ce mie mi se părea dubios,era că Michelle stătea de vorbă cu un tip pe care nu îl mai văzusem până atunci.Am ieşit afară după ea.
            -Michelle,dar cine mai e şi ăsta?
            -Un tip foarte drăguţ,da,e de treabă. 
             -De unde îl cunoşti?
                -Era prin apropiere şi m-a întrebat de unde vin,şi ce fac pe-aici.Cred că are vreo 20-25 de ani.
                 Am pornit spre mare.Apa era rece,iar Michelle mă strângea într-una în braţe.Dan şi Robert povesteau de-ale lor.Într-un tip,Michelle se comporta ciudat.A spus că ia un taxi până la hotel.Am lăsat-o aşa.Iar eu cu Robert am stat până noaptea târziu.
     Când am decis să merg acasă,am luat-o pe jos.Era un oraş halucinant.Ajungând în faţa camerei de hotel,am observat că uşa era deschisă.Camera era răvăşită,şi nici urmă de Michelle.Am căutat-o peste tot,dar nu răspundea.Când să pun mâna pe telefon,s-au auzit nişte paşi în urma mea,şi brusc,totul a devenit negru.Auzeam doar nişte voci care vorbeau spaniola,şi atât.Eram sigură că nu am leşinat,doarece dădeam din mâini.Eram prinsă.                                

                                                                        
 Nu e uşor să priveşti către trecutul pătat cu funingine.Dar eşti obligat s-o faci,chiar dacă greşelile te năruie,e timpul tău.Ai trecut într-o umbră comună,acum totul e la fel.Nu e aşa de rău..chiar şi viaţa poate face din tine un erou.E o viaţă bună,un semn bun,deşi eşti prins în lanţurile viitorului,speranţa e întotdeuna cu tine,e o zână bună,nu uita,eşti aici pentru că aici trebuie să fi.Locul tău e în culcuşul pe care tu singur ţi l-ai construit.
  Nu vei avea altă viaţă,deşi poate că ţi-ai dori una.Încercă s-o modelezi cum îţi e ţie mai bine,să faci un pas mic,într-un viitor mare.
                                                            

         Mă uitam la tine,cum plecai fără să îţi iei rămas bun,poate într-un mod subit,poate prea repede pentru ca eu să înţeleg că te-am pierdut.Dar,roagă trandafirii să-ţi spună povestea vieţii mele.Spune-i cerului să oglindească tot ceea ce am simţit când ai plecat.Nu mai pot prinde aripi acum,dar gândul de resemnare e unul prea trist.Sunt doar eu şi ecoul meu,care repetă de fiecare dată ceea ce am de zis.Aş fugi după tine,dar nu ştiu ce drum ai ales.
       Palmele mele pot cuprinde acum doar petalele uscate de trandafiri.Şi-au aplecat capetele în urma ta..poate că le este dor.Umbrele dansează un vals trist în spatele meu,reflectă ceea ce noi am făcut până ce tu,ai plecat.Prezentul e un trecut presărat cu amintiri,şi eu acum trăiesc in prezent.Paşii mei au rămas ascunşi în umbra ta,doar într-o umbră,aşa cum şi petalele de trandafiri au presărat drumul tău,dar vântul rece al nopţii le-a suflat departe.M-ai închis într-o lume care e greu de înţeles.Credeai că e uşor să vezi porţiuni de suflet licărind într-o călimară?Deşi te simt aproape,între noi e un perete mult prea dur pentru a fi doborât.Poate ar fi mai bine să uit..
     Şi dacă visez,şi dacă trăiesc într-o lume doar a mea,trandafirii îmi pot spune povestea.Un trandafir semnifică un suflet,răvăşit de realităţile trecutului.Dar,totuşi chiar contează dezgroparea aceleiaşi hârtii pline de murdărie şi praf?Pot trăi şi în prezent,şi acest prezent..e fără tine.

                 Capitolul 10:Învinsă.Partea a 2-a.
          Din perspectiva Sarrei.
       Roşu,alb,roşu,negru,violet..ba nu,nu e roşu,e albastru.Erau culori care mă cuprindeau în timp ce eu încercam să-mi dau seama unde mai exact mă aflu.Puţină linişte,după care nişte sunete ciudate,pâlpâieli de aparat şi..m-am trezit.Eram într-o cameră de spital,conectată la nişte aparate care îmi stabileau pulsul inimii.Pe măsuţa de alături aveam jurnalul.Oh,acel jurnal prăpădit care mi-a dat atâtea bătăi de cap!
         Pe uşa din faţa mea au intrat dintr-o dată Michelle şi Dan însoţiţi de un doctor care tot bolborosea ceva,mai exact că sunt bine,ca pot fi externată acum,şi că voi avea nevoie de o perioadă liniştită,poate o vacanţă la mare,sau lângă Ocean.
         -Heyy Sarah!Cum te simţi draga mea?Mai bine?Haide,îţi facem pachetul şi mergem acasă.
         -Acasă?Unde e Robert?
         -Robert nu se simte prea bine..şti,e cam deprimat.
         -Trebuie să îl întreb ceva urgent.Dar mai întăi,haide să mă ajutaţi să mă pregătesc.
          Eram îmbrăcată într-o pijama care atârna pe mine,cred că cu vreo 2 sau 3 mărimi mai mari,decât a mea.Michelle mi-a luat punga în care aveam hainele,iar pe uşă a intrat mama cu cheile de la maşină.A venit să-mi explice ceea ce am păţit,mai exact că am suferit un şoc termic.Mi-a spus că,nu sunt pregătită încă să-mi spună şi restul,dar cu siguranţă era ceva urgent.
         -Mamă,eu trebuie să ajung la Robert.Aa,da.Michelle,te rog,dă-mi jurnalul acela de pe măsuţă.
      -Jurnalul?Nu,Sarah,acela îl voi ţine eu o vreme.
      -Dar mi-l trebuie!Te rog,Michelle.
      -E spre binele tău.
      Ajungând acasă,am luat repede telefonul ca să-l sun pă Robert.Să-i spun că vreau să ne întălnim urgent.Problema era alta:Robert avea telefonul închis.Cum obişnuiam,m-am aşezat pe pervazul geamului,şi cu mâna în creştetul capului mă gândeam ce să fac ca să dau de Robert.Dintr-o dată,am auzit uşa camerei trântindu-se.
      -Sarah!Iubito,te simţi bine?Cât mă bucur că ai ieşit de acolo!
      -Robert!De ce nu ai venit să mă vezi?Uite ce e.Am ceva foarte important să-ţi spun.
      -Fă-o,atunci.
     -Robert,explică-mi şi mie ce înseamnă toate astea?
       I-am întins jurnalul.Mai exact prima filă de jurnal.Am reuşit s-o conving pe Michelle să mi-o împrumute.
      -Sarah,situaţia e că,eu..mai demult eram îndrăgostit de Maya.
     -Văd şi eu.Doar că asta s-a întâmplat îînainte de moartea Elisei.Erau cele mai bune prietene.Şi nu mi-a zis nimeni nimic.
     -Nu prea cred.Nu cred că tocmai Elisa a scris în acest jurnal.Ea nu ştia de relaţia dintre mine şi Maya.Cred că acest jurnal a fost făcut de o persoană anume de a te introduce în eroare.Uite,Elisa nu obişnuia să facă feţe zâmbăreţe lângă titlu,ci numai inimioare.
      Şi aşa era.Acum îmi dădeam seama că,nu Elisa a scris acel jurnal.Ci o persoană care vroia ca eu să fiu rău.Am sărit de gîtul lui Robert,şi i-am dat un sărut în semn de mulţumiri.
       -Trebuie să mă ajuti,să descopăr cine a scris jurnalul,Doar aşa voi putea găsi criminalul.Spunându-mi acestea,m-am dus şi desprinzându-mi părul,l-am îmbrăţişat.Mi-am luat o geacă albă,deoarece vroiam să plecăm acum.Se uita pe geam,îngândurat.Cu siguranţă doar el putea să-mi spună ce mi s-a întâmplat cu adevărat,şi doar el putea să nu mă mintă în legătură cu acel jurnal.Trebuia să aflu cine era acel om care,m-a făcut să sufăr şi să îmi dea atât de gândit.
                                                         
  
  
  

      Într-o cameră plină de obiecte care mai de care mai interesante,deşi totul e colorat,lumea mea e doar în două culori simple:alb şi negru.Culorile însemnând că eu sunt propiul meu confident,şi  totuşi aş vrea să mărturisesc tot  adevărul din lume..dar nu o pot face.Dacă aş putea,să îl spun..să scuip acea bucată de hârtie scrisă de zeci de persoane în mine..cu siguranţă aş face-o.Dar,din păcate,pe nimeni nu mai interesează acest lucru.Suntem presaţi de căldură,mulţi dintre noi chiar leşină,dar nimeni nu se gândeşte să deschidă geamul.Privim în reflecţia lumii,cum totul se sufocă..prin mâinile noastre.
       Deşertul nostru devine din ce în ce mai sec,cu mâinile uscate ne aşezăm şi privim cum nisipul se scurge,uşor,şi iar luăm în palme nisip,dar cel mai probabil vom rămâne doar cu o urmă..intensă şi murdară,deoarece l-am ţinut în mâinile noastre.Lumea dintre mine şi eu devine din ce în ce mai limpede,deşi lumea dintre eu şi tu devine din ce în ce mai tulbure.Nu mă speriu să înfrunt viitorul,pentru că în fiecare zi o fac,pentru că viitorul meu e unul de pe azi pe mâine.El mi-e scris,e făcut pentru ca eu,persoana mea să reziste în el.Ştiu că,acele stele care cad..nu pier,ci se îndreaptă spre un alt cer.
     Şi dacă am privi lumea imaginar,ce ar fi?Dacă am trăi într-o lume în care toate ar fi bune,oare nu ar mai exista şi o parte din  acel rău?E bine ca noi să ne avem pe noi confident,pentru că dacă spui tot ce ai de spus despre tine,cu siguranţă şi lumea va face la fel.Adevărul nu poate fi scos tot timpul la iveală,şi nu tot timpul se va face dreptate,dar totuşi speranţa nu va muri niciodată,iar optimismul nu ne va trăda,orice i-ai spune el te va ajuta să mergi mai departe!

                              Capitolul 10:Învinsă.Part I.
          Din perspectiva lui Robert.
      Eram liniştit,mă uitam pe geam cum afară,pentru prima dată în Causton ningea de 4 zile.Am auzit telefonul sunând,m-am ridicat cu cafeaua în mână (ştiu că aveam doar 16 ani,dar îmi plăcea la nebunie acea băutură) şi m-am grăbit să răspund.Era Michelle.
       -Salut,Michelle.Ce mai faci?
       -Robert,nu e timp de discuţii!Sarah..e la spital,are nevoie de noi!
       -Sarah?La spital?Dar..ce naiba a păţit?
       -A leşinat,în zăpadă,după ce a citit primul titlu,prima foaie din jurnal.Se pare că s-a lovit puternic la torace.Haide,repede,nu e timp de vorbă!
      Am scăpat ceaşca pe jos.Mi-am luat repede ce haine aveam la-ndemână,am luat maşina mamei şi am pornit spre spital.La doar 16 ani ştiam să conduc o maşină mică,dar foarte rapidă.Nu-mi păsa de poliţie,nu-mi păsa de amenzi..nu-mi păsa de nimic!Vroiam s-o văd pe Sarah bine,şi asta era tot ce conta.
      Ajungând la spital,mi-am dat seama că e chiar o situaţie foarte gravă.Am aşteptat cu toţii medicul,vreo jumătate de oră.Când s-a auzit uşa salonului deschizându-se,Michelle a fugit repede la el,la doctor.Eu şi Dan stătem îngrijoraţi,unul lângă altul..mai că ne ţineam de mână.
     -Domnule doctor,cum se simte Sarah?Ce are?
     -Domnişoară,trebuie să vorbesc cu cineva apropiat ei.
     -Sunt cea mai bună prietenă!
     -Perfect.Domnişoara Sarah a suferit un şoc termic.Dar.nu e numai atât.I-am descoperit o boală la inimă,care o poate duce la un pre-infarct,sau chiar un stop-cardiac!
     -POFTIM?
     -Da,domnule.Are o boală.Poate fi invinsă de ea,în orice clipă.
     -Şi unde e?Unde e Sarah?
    -În salon,e în comă.
       Am luat-o la goană,repede din spital.Nu-mi păsa de nimic.Sarah putea să moară în orice clipă,datorită unei file de jurnal.Trebuia să găsesc acel jurnal,dar nu mă puteam abţine,plângeam cu lacrimi amare,şi aprinzându-mi o ţigară..mi-am dat seama cu adevărat de valoarea sentimentală a Sarrei.
      Îmi trebuia neapărat acel jurnal,ferit de ochii Sarrei,desigur.Amintirile mă răscoleau,iar visele pătrundeau în mine.Mi-aş fi dorit măcar odată să o mai îmbăţişez,să îi simt parfumul floral.Îmi trebuia jurnalul,îmi trebuia să văd tot ce scrie în el!De ce,tocmai Sarah,a suferit un şoc termic,din cauza unei file.Trebuia să aflu adevărul,chiar acum.
                                                          

        Crezând că toate uşile mi se vor deschide,am bătut cu drag la fiecare,în speranţa ca măcar două să-mi fie deschise.În schimb,nici unul nu s-a oferit să facă acest gest,să deschidă o uşă.Prea complicat pentru ei.Iar acum,acum mă roagă să vin înapoi.Pentru ce?De ce?Prefer să stau departe..departe de omenire,departe de ei.În suflet meu fragil,acea speranţă,licărire, a căpătat o formă şi un sens aparte,şi mereu am învăţat din greşeli.Am învăţat că,acolo unde nu îţi e locul,nu te poţi face bine plăcut sau dorit.Dar,cel mai bine e să priveşti un viitor mai bun,o speranţă de optimism care,desigur mai târziu te va ajuta să ai mai multă încredere în tine,faţă de câtă ai avut până acum.  
       Uneori chiar nu merită să faci nimic în favoarea lor,dar..trebuie încercat,pentru a preveni o greşeală pe mai târziu.Sufletul nu poate fi expus de aceea plânsul e întotdeauna util,la fel ca şi zâmbetul..care nu costă nimic,dar e prea greu pentru unii de afişat.Oare,dacă zâmbetul ar costa o avere,câţi dintre noi am zâmbi fals,doar pentru a câştiga ceva ce nu li se cuvine?Mereu am cautat asta:sa ne intoarcem capul,dar numai după acele defecte,care în lumea noastră sunt considerate calităţi.
      Speranţa nu trebuie să fie distrusă niciodată,ea ne mai ţine în viaţă.Încrederea,probabil că mereu va fi atacată,de către umbrele pe care le purtăm cu noi.Răbdarea poate fi un punct important,un accent care oferă speranţă pe mai departe.

Salut,salut.După cum am văzut,în ultima perioadă se acordă o mulţime de premii!Aşa că a venit şi rândul meu să acord nişte premii celor mai iubiţi bloggeri,pe care îi respect din tot sufletul şi cu care sper să fiu parteneră mult timp de acum în colo!
-Un premiu pentru că vă ador blogul,şi sper să continuaţi să scrieţi!
                                                                     Ofer acest premiu bloggerilor următori:
                                                    -Tadotakii.              -Mariia.
                                                    -Denisa.                  -MissyPissy
                                                    -Deea.                    -Dee and Criss (Only Books)
                                                     -C.L.M                  -Kyky (Irina)
                                                     -Goda.                   -Apy.
                                                    -Roxy.                     -Soll
                                                    -Ramona.                   -Lamaitza.
                                                     -Tic! Tac!               -a.Lina-
                                                    -Rosaline.  -Flyerboy 
                                                                     -Florea.
                                                                     -Scriitor.a
                                                                     -MiiutaChan
Sunteţi cei mai tari bloggeri din blogosferă!!Clar.;)


Şi tot pentru voi,încă un premiu.pentru că sunteţi o parte din sufletul meu veţi primi premiul ,,Un Blog De Suflet".Mulţumesc că mi-aţi fost alături,şi..chiar ţin la voi,sunteţi aici,familia mea!
                                                                     

          Capitolul 9:Mister.
   Când am văzut că Michelle a ieşit afară,am luat grăbită jurnalul şi am fugit după ea.Plângea cu lacrimi amare,şi nu ştiam de ce?
     -Michelle,ce s-a întâmplat?Te rog,spune-mi.
     -Sarah,când Dan a spus că mă urăşte a avut dreptate!Prea mare dreptate..cu mine nu a mai voribt de 4 zile.Nici măcar la şcoală,iar cu prefăcuta aia de Maya...
     -Michelle,te rog..calmează-te.
     -Deci,Sarah..vrei să vorbeşti cu Dan?Sau nu?
     -Maya..spune-mi doar unde îl pot găsi.
     -În pădurea de lângă acel lac..lacul Hunston.
     -Mulţumesc.Michelle,hai să mergem.
     Am luat-o de mână.Michelle ţinea atât la Dan,încât trebuie să-l conving că ea chiar îl iubeşte.Dintotdeauna l-a iubit.Dar cu jurnalul cum rămânea?Nu puteam să las acel jurnal deoparte,era foarte important pentru conştiinţa mea.Mult prea important.
     Ajungând în pădure,am văzut urme de paşi în zăpadă.Sigur erau ai lui Dan.După 5 minute de căutări,l-am văzut stând pe o stâncă,in aşteptarea unei minuni.
    -Dan..de ce nu mi-ai spus unde eşti?
    -Sarah!!Ce bine că te văd..uite ce e..sărutul acela a fost o greşeală.Scuză-mă,dar te-am folosit pentru că eram prea nervos pe Michelle.Nu puteam să iubesc pe nimeni altcineva,sunt îndrăgostit de ea din clasa a 5-a!Te rog frumos,spune-i să mă ierte!
    -Dan..te-am iertat deja!Dan..cum puteam să fiu supărată pe tine?
    În acel moment,Michelle a sărit de gâtul lui Dan.Probabil ei erau într-o relaţie,iar mie nu mi-a spus nimeni nimic,deoarece îi vedeam cum se sărută.Eram liniştită,deoarece acum nu mai trebuie să ma chinui cu Dan,iar Michelle s-a convins că Dan nu o urăşte.
     -Îndrăgostiţilor,haideţi nu avem timp.Trebuie să deschidem jurnalul.
      În acel moment,s-au uitat la mine şi s-au apropiat încet.Am deschis acel jurnal,şi simţeam că împietresc.Pe prima pagină scria ,,Robert te iubesc,deşi tu eşti îndrăgostit de cea mai bună prietenă a mea..Maya!"-Nu înţelegeam nimic.Maya şi Elisa erau cele mai bune prietene?Şi eu..?Robert îndrăgostit de Maya?Nu se poate.Am aruncat jurnalul pe jos,nu mă puteam gândi la altceva.Ce înseamnă această frază?
      Michelle şi Dan se uitau la mine..iar eu am văzut negru în faţa ochilor.Am simţi o lovitură puternică după care am atins zăpada rece.Nu mă puteam trezi.În spatele meu se auzeau voci,şi..am intrat in transă.S-a auzit sunetul ambulanţei,iar eu..nu mai ştiam nimic
                                                          

Am primit o leapşă super drăguţă de la Tadotakii.:) Mulţumesc mult!:D


Dacă aş fi o floare aş fi un...crin.
Dacă aş fi o parte a zilei aş fi...apusul.
Dacă aş fi un anotimp aş fi ...vara.
Dacă aş fi o culoare aş fi...mov:)
Dacă aş fi un fruct aş fi...un ananas.
Dacă aş fi ceva dulce aş fi...vată pe băţ.
Dacă aş fi o carte aş fi...Bel-Ami.
Dacă aş fi un film aş fi...Titanic.
Dacă aş fi un cântec aş fi...Here without you.
Dacă aş fi o jucărie aş fi...un piaptăn de păpuşi.
Dacă aş fi o formă aş fi...un cerc.
Dacă aş fi un număr aş fi...16.:D
Dacă aş fi un oraş aş fi...New York.:x
Dacă aş fi un gust aş fi...acră.
Dacă aş fi o stare de a fi...fericirea.
Dacă aş fi un sentiment aş fi..iubirea.
Dacă aş fi o vîrstă aş fi..adolescenţa.
Dacă aş fi o artă aş fi...muzica.


Dau leapşa mai departe oricui vrea s-o preia!