>
Soul Woman

Imposibille.

09:45 Raisa
          Totul mi se pare atât de crud,liniştitor şi fără sens!E o lume pe care eu,de la o vreme nu o mai înţeleg.Până şi prietenii în care eu am încredere mă fac să sufăr,şi nu înţeleg rostul fiecărui cuvânt pe care îl aruncă asupra mea.Păstrez un chip monoton,dar în adâncul meu sufletul plânge.Parcă aş vrea să mă dezlipesc de tot ceea ce mă înconjoară şi să păşesc spre un nou EU.Nu mai pot continua acest spectacol ieftin,părăsindu-mi de fiecare dată cunoştinţa,aruncându-mi lacrimi reci ucise pe asfalt.Nu lacrimile îl fac pe om,ci reflectă doar că suferă,că s-a săturat de badjocură şi chipuri mincinoase.
           Uneori nu pot să înţeleg:comparaţia mă dezlipeşte în milioane de bucăţi,rupte din mine.Întotdeauna a trebuit să existe comparaţia în viaţa mea?De ce?De ce tot timpul vor să fiu altcumva,deşi eu nu fac altceva decât să fiu EU?Totul e atât de schimbător,şi am impresia că mă învârt într-un cerc înlănţuit de aparenţe.Întrebări fără sens îmi invadează sufletul măcinat de tot ceea ce există în jurul meu.
             Nu pot să fiu altcumva decât sunt.Nu pot să afişez,să expun alte sentimente,alte cuvinte decât cele pe care eu le deţin.Mi-au sfăşâiat inima,bucurându-se de fiecare părticică..acum aparţine lor.

You Might Also Like

25 Curioşi

  1. cel mai greu lucru in viata e sa fi tu insuti...
    fi puternica! si ai sa reusesti! esti un om frumos!

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa este lumea, aşa sunt prietenii! Dar trebuie să mergi înainte şi să te bucuri de toate clipele frumoase pentru că nu te vei mai întoarce la ele! <3

    RăspundețiȘtergere
  3. oamenii au tendinta asta e de a ne compara cu altii, si eu am trecut pe acolo, si acuma mai trec dar mi-am dat seama ca nu trebuie sa pun la suflet.
    tu esti foarte ok asa cum esti tu. esti unica si nu trebuie sa fii altcumva.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt de acord cu Scriitor.a :)
    Trebuie sa fii doar tu, gata cu jocul asta. Oamenii de compara pentru ca VAD in tine ceva mai bun, si vor sa te faca sa..:-?? fii mai rau:))

    RăspundețiȘtergere
  5. vrei sa fi tu, dar nu sti cine esti...pai...pt familie esti cineva, pt prieteni esti cineva, pt prietenii foarte apropiati esti cineva, pt persoana iubita esti cineva, pt cei acre nu te cunosc esti numeni...dar acest "nimeni" e foarte important...cand esti nimeni, poti fi oricine...considera-l "X" intr-o ecuatie, un "X" pe care-l poti inlocui cu ce nr vrei tu...toate "cineva"-urile astea...cu +uri, cu -uri, cu tot ce sunt ele...la sfarsit se termina cu un egal...si dupa acel egal, esti tu...tu esti tot ce ai scris mai sus...tot ce simti si ce vrei sa simti :) si nimeni nu are puterea de a te schimba:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. hmmm...ciudat...credeam ca esti "Mihai" :)si-mi plac foarte mult pozele prezentate pe blog :)Felicitari!:)

      Ștergere
  7. Pentru fiecare persoana esti total observata in alt unghi ,dar nu trebuie sa te ghidezi dupa ce spun prietenii/familia/oameni necunoscuti ,ca esti .Trebuie sa fi tu insati cu calitatile tale si defectele .Oameni fac comparati intre tine si altii..:-??,nu-i lua in seama ,ei nu au altceva mai bun de facut .:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca altii te cred slaba tu arata-le ca esti puternica.Daca altii cred ca suferi si se bucura tu arata-le ca esti fericita!

    RăspundețiȘtergere
  9. M'am regasit in postarea ta.De la o vreme nici eu nu mai inteleg ce se intimpla cu mine,nu ma mai inteleg,ma plictisesc de propria mea existenta.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu merita sa te schimbi dupa placul alora ,stiu ce simti,candva si eu gandeam la fel..daca ei nu te privesc asa cum trebuie inseamna ca sunt complet orbi in adevaratul sens al cuvantului!Nu te schimba esti o peroana minunata ,asa cum esti ..iar cine va vedea asta ,te va pretui ca atare! Lasa-i pe ei,fi doar TU. >:d<

    RăspundețiȘtergere
  11. ba nu:( inca e a ta! ramai asa cum esti!

    RăspundețiȘtergere
  12. Sa nu te schimbi niciodata, pentru nimeni!

    Dee.

    RăspundețiȘtergere

Spune-mi părerea ta. Cu siguranță voi ține cont de ea!

Formular de contact