>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.[3]

09:10 Raisa
                         Capitolul 3.Pericol 
În ziua aceea pot să spun că m-am simţit mai mutl decât oribil.Aveam sentimentul că,atunci când Robert venise la mine,făcusem totul ca o trişoare.Şi de ce?Ca să-i satisfac nevoile prietenei mele.Trecuseră doua săptămâni de atunci,iar eu parcă pierdeam din dragostea care o aveam faţă de Robert,în timp ce Elisa putea să spună că era cea mai fericită.Era împreună cu Robert,mai îndrăgostiţi ca niciodată.
   Într-o după-amiază mohorâtă am primit un telefon care m-a şocat.Era de la Elisa,părea distrusă.Ne-am dat întâlnire pe un câm din apropiere şi m-am grăbit cât de repede posibil.Ajunsă în parc,am văzut-o pe Elisa singură,neliniştită şi tristă.
   -Salut,Sarah!Ce bine că ai venit!Am atâtea să-ţi povestesc!
   -Elisa,ce e?S-a întâmplat ceva?
   -Sarah,m-am despărţit de Robert.
   -Dar de ce?
   -Ascultă-mă Sarah.Maya m-a ameninţat că dacă,o să mai fiu cu Robert o să am mari probleme.Şi nu ştiu,părea să vorbească foarte serios.
   -Las-o-n colo Elisa!De când te iei tu după prostiile Mayei?Şti că nu vorbeşte serios.
   -Atât vroiam să-ţi spun.Ne vedem mâine la şcoală.Bine?
   -Elisa,ai grijă de tine.
   -Ţi-am spus,n-o să te dezamăgesc niciodată.
   Ne-am luat rămas bun.M-am îndreptat spre casă neliniştită,aveam un sentiment straniu.Pe chipul Elisei se citea o întristare,o apăsare.Când am ajuns acasă am sunat-o dar,ea nu răspundea.I-am dat 40 de SMS-uri,dar inutil.A doua zi la şcoală nu a fost prezentă la nici o oră şi nu a venit nici la întâlnire dimineaţa.Ceva se întâmplase.Simţeam asta. 
   A treia zi am primit un telefon de la părinţii Elisei.Era dispărută de trei zile,iar eu mă simţeam vinovată.Ce puteam să le spun?M-am întins în pat şi mă uitam în gol.Prietena mea era dispărută,iar eu stăteam cu mâinile în sân fără să fac nimic.Nu puteam bea şi înghiţi nimic.Unde era Elisa?
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină [2].

16:59 Raisa
                                        Capitolul 2:Aroganţă
M-am trezit într-o fugă.Pereţii mi se păreau aburiţi de suflul dimineţii iar peştii mei se zbăteau ca şi cum ar fi vrut sa iasă din acvariu si să se sufoce.
   Mi-am luat repde micul dejun m-am îmbracat in hainele care mi-au fost la-ndemână si am fugit repede către casa Elisei.Deja am intarziat 5 minute si cum ei nu ii place să aştepte nu cred ca o voi mai prinde pe acolo.Din fericire se pare că am ajuns la timp.Elisa era îmbrăcată într-o salopetă albastră cu un tricou alb cu dungi negre.
  -Salut Elisa..scuze că am…
  -Nu-i nimic!..Si eu tot acum am ieşit din casă.Nu-ţi face griji.Se pare că ieşirea de ieri ne-a cam obosit.
  Ne-am grabit catre liceu.În faţa clasei stătea Michelle,o fată ciudată şi roscată care nu prea vorbeste cu nimeni doar cu hamsterul ei si cu colegul ei de banca, David.
   -Buna Michelle!Cum mai e treaba?
   -Buna Sarah.Buna Elisa!Se pare ca înca nu a ajuns David şi..
   -Aha..am înţeles.Ne mai vedem la cursuri!Pa pa! spuse Elisa nepăsătoare,dupa care mă trase de mânecă.
  -Elisa,ce-ai paţit?De ce ma tragi de mânecă şi de ce vorbesti aşa cu Michelle?
  -N-am chef de ea..mă plictiseşte.Si nu prea o suport din fire.
   Elisa nu era in apele ei.Ori era geloasă pe Michelle,ori era stresată fiindcă Robert nu o observase încă
  Am hotarat să o urmăresc mai atent şi, in timpul orei de sociologie am fost mai atenta la Elisa decât la profesor.Şi ea la rândul ei era atentă la Robert..care nici nu o băga în seamă.
   După ce ora se terminase,Elisa mă luă de mânecă,de data asta şi mai violent:
   -Sarah,te rog fă-mi o favoare.Nu ma baga in seama pentru moment,dute in bibleoteca si urmareste-l pe Robert.Te rog!
Nestiind ce sa-I spun..mi-am luat ghizdanul si am plecat catre bibleoteca.Elisei ii straluceau ochii se isi dorea foarte mult sa il urmaresc pe Robert..asa ca i-am promis-o.L-am vazut pe Robert stand in fata scarilor si m-am oprit.Il priveam indelung si nu stiam in ce directie s-o apuc,dar dintr-o data si-a intors privirea.                                           
-Ce faci aici Sarah?Tu?Cu cititul..?Niciodata!
-Eh..mai taci!De unde sti tu ca eu nu citesc?M-ai urmarit vreodata?
-Nu..dar..
-Ehee..ai dreptate.Defapt am venit aici pentru tine.
-Pentru mine??
-Exact…am vrut sa te intreb daca..daca sti cumva cum s s sa…
-Cum sa formatez laptopuri?Stiu.
-E-e-exact..Multumesc..atunci..poti veni d-diseara la mine s-sa..
-La ce ora?
-19:50.
  M-am ridicat si am luat-o la goana.Stiam ca m-am facut de ras..dar am facut-o totul pentru Elisa.Dar..acei ochi..imi ramaneau in minte.Zambetul acela siret a lui Robert parea ca un rasarit de soare in ochii mei..parul lui saten fluturand..OF!Ce prostii spun..nu poate sa imi placa de el..el..si ..Elisa..NU!E prea complicat,e prea frumos pentru mine.
    -Ei..?
    -Ei..
   -Ce a spus?
   -A spus ca vine la mine diseara sa imi formateze laptopul.Si tu o sa vi si o sa te prefaci ca nu sti nimic!
   -Inteligento!
  Am intrat amandoua in laboratorul de chimie.Robert statea langa Maya..o fata fitoasa si bruneta de la noi din clasa.M-am asezat la doua banci de el si m-am uitat insistent.Si-a intors capul catre mine si mi-a zambit.Mi-am ascuns privirile uitandu-ma in jos si schitand un zambet ascuns.
    Cum puteam sa ii fac asta Elisei?Cum puteam sa imi placa si mie in acelasi timp de Robert?Nu..nu ii puteam zice..nu puteam sa pierd prietenia cu ea pentru un tip popular care nici macar nu ma baga in seama.
     Cursurile s-au terminat..asa ca eu si Elisa ne-am oprit la un bar sa ne cumparam cate un suc.
     -Vezi..deci..am ramas socata cand mi-ai spus planul tau inteligent!
     -Inteligent?Asta e doar un plan copilaresc si,,
     -Si eu nu m-as fi gandit la asa ceva.
    Am rosit auzind vorbele Elisei si stiam ca ea ma apreciaza pentru asta.Am luat paharele in mana si am mers acasa.
  
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.[1]

09:44 Raisa
                                            Capitolul 1:Un oraş aparent liniştit
Ma numesc Sarah.De când mă ştiu locuiesc în Causton..un oraş al Angliei,liniştit şi mohorât mai tot timpul.Nu se prea comit crime sau jafuri si nici oamenii nu se cearta între ei.Sunt obişnuiţi cu gândul că sunt vecini şi coplanetari în acelaşi timp.În Causton nu sunt prea multe personalităti care să  ne marcheze reputaţia oraşului.Învăţ la liceul national,,James Joyce” si sunt cea mai buna prietena cu o fata pe care o cheama Elisa.E cea mai populară din tot liceul,dar sincer nu aş vrea să fiu în locul ei.Eu..sunt o fată simplă..nici prea săracă,dar nici prea bogată.Părinţii mei..uneori se inteleg bine alteori nu.
     La vârsta de 16 ani,totul e complicat.Chiar şi eu mă simt uneori inutilă pe aici,dar cu ajutorul Elisei văd lumea prin nişte ochi prin care nu am mai văzut-o până acum.Eram la birou,când aud dintr-o dată vocea mamei:
     -Sarah!Elisa a venit sa te vadă!
     -Spune-i sa intre..acum sunt la birou!
 M-am ridicat încet de la ,,masa chinurilor",cum o numeam noi,am închis capacul stiloului pe care il aveam de 3 ani amintire de la Elisa.Mi-am făcut loc printre cărţi,am împins  scaunul în grabă şi m-am dus să deschid uşa.M-am ciocnit cu Elisa si desigur,am început sa râdem in hohote.
    -Buna,Sarah!Ce zici,vi la o plimbare prin oraş astăzi?
   -Elis..nu ştiu ce să zic..am de învaţat..şi şti..
   -Haide Sarah..am terminat eu temele.Când vi acasă promit sa ţi le dau.
  Îmi intinse degetul mic si mi-am dat seama că vorbeşte foarte serios.Mi-am luat rochia mea norocoasă şi am pornit la drum.Elisa mă privea cu aceeasş privire caldă din totdeauna şi parcă  ştiam că avea ceva de spus..si nu vroia s-o faca.
  -Sarah,sti..mie imi place foarte mult Robert.
 Am zâmbit uitându-mă în gol,nu neapărat la ea dar parcă vedeam ochii ei albaştrii.Nu puteam face altceva decât să-i promit că am să păstrez secretul.
  -Promit sa pastrez secretul,Elisa..!
            -Am incredere in tine,sa sti!
       -Stiu ca ai..si de aceea nu te voi dezamagi!
       -Nici eu pe tine,niciodata!
      M-am uitat in ochii ei..simteam cum mi se inmoaie picioarele si aveam senzatia ca ma duc tot mai adanc..ochii ei ma priveau atat de intens!Nu stiam de ce,dar simteam ca o indragesc mai mult decat pe mine,simteam cum inima imi sare din piept atunci cand o priveam si imi venea sa o strang in brate atat de tare!
       -Vino,am sa-ti arat ceva!
       -Ce?Ce este?am spus eu ca si trezita din acest vis real.
       -Am un loc numai pentru noi doua,cand voi fi plecata sa-ti amintesti..
       -Te urmez!
    Mergeam de 10 minute prin padure si nu puteam retine cararile,erau intortocheate si prea lungi.Am ajuns intr-un final.Era un copac,si agatat de o creanga era un leagan.Pe copac scria:Elisa+Sarah=BFF .In jurul nostru era o pajiste plina cu flori,iar cand sulfa vantul petalele se desprindeau si imi atingeau fata catifelata rupta dintr-un  nor.     Elisa parea sa fie emotionata.Obrajii ei albi ca spuma laptelui s-au transformat dintr-o data in niste petale de trandafiri rosiatici.
   -Sarah,acesta va fi locul nostru.Aici vom sta..si ne vom spune visele si..aici vom plange sau vom rade toata ziua,ne vom plange de mila.
  Am inceput sa chicotesc si mi-am amintit de temele la matematica si la anatomie..halal plimbare a mai fost si asta.
 -Elisa,mi-ai promis ca-mi dai temele.Hai sa mergem repede sa le mai pot copia.
  Au trecut 2 ore..am copiat toate temele si am fugit repde spre casa.Mama ma astepta deja cu cina pusa si stiam ca maine incepe o noua zi..                                        
>
Umbra in lumina

Umbră în lumină.Personaje

09:27 Raisa
Personaje:
Sarah Brandom                                                                     
Michelle Kilsmy
          
                                                                                                   


Elisa-Mary Tenison




Maya Ernes

>
Anunturi

Anunţ.:x.O nouă carte.

18:41 Raisa
 Salut lume!Vreau să fac un anunţ destul de important pentru acest blog(staţi liniştiţi,nu scăpaţi aşa repde de mine..:)) ).După câte văd sunt la modă romanele,sau poveştile pe blog..aşa că m-am gândit să vă araăt o carte pe care recent am terminat-o.Aşa că,în fiecare luni,miercuri şi vineri(sau poate şi mai des dacă o să am vreme) o să postez câte un capitol din cartea mea care se numeşte ,,Umbră în lumină" Nu e o carte neapărat tristă,are foarte mult suspans şi acţiune,dar are şi romance,şi mai ales e o carte pentru buni prieteni.Sper că o să vă placă,mâine o să postez imagini cu personajele şi primul capitol,aşa că fi-ţi pe fază;;).
  Incă un lucru:Postările mele vor fi sâmbăta,depinde în ce stadiu stăm cu postarea cărţii.Sper să vă placă şi să o citiţi cu multă plăcere.


P.S:Scuze dacă postările din ultima vreme v-au întristat,sper să nu mai spun lucruri atât de triste pe viitor.:D
>
Heart

Shaping my heart.

17:36 Raisa
 Chiar vrei să mă vezi acum?Chiar nu mă poţi înţelege,de aceea am să-ţi dau un răspuns.Pentru inima mea,pentru forma ei,pentru tot meriţi un refuz,dar nu definitiv.Atâţia termeni necunoscuţi îmi invadează sufletul,şi atâtea cerinţe mă fac să fiu tot mai profundă,directă.Urcând aceleaşi scări,îmbrăţisându-te îmi dau seama că totuşi,nu m-am schimbat deloc.Ochii mei sunt gardienii tăi acum,tă urmăresc indirect şi tot mai apăsat.Mi-as dori ca într-o zi să recunoşti că ai pierdut,dar totuşi nu te vreau învis,nu aici.Probabil că pot ocoli gheaţa,ploaia..dar nu mă îndur s-o fac.Sunt o persoană care ratează multe,care ar putea realiza totul,dar oricât aş încerca ambiţia mea nu învinge niciodată.Folosesc armele din dotare,chiar dacă aş putea să folosesc mai multe,oricât aş încerca..nu pot.Sunt eu,sunt o ciudată..şi toată lumea mi-o spune,dar eu simt că numai aşa pot înfrunta cuţitele care se aruncă spre mine.
   Mereu ai vrut să mă cataloghezi,dar de fiecare dată ai avut o altă părere despre mine.Niciodată nu mă crezi,deşi eu spun adevărul,n-o pot dovedi.Crezi că e aşa uşor să respecţi dorinţele altuia iar el să îţi trântească mereu uşile în nas?AM avut o copilărie pe asfalt,deşi lumea mea a fost în paginile cărţilor.Acum am o viaţă între blocuri,deşi lumea mea e muzica,sufletul care urlă în mine.
   Banii cumpără totul?Cumpără chiar şi sufletul,nu-i aşa?Dar cuvintele ce cumpără?Cumpără doar o atracţie pe moment,care la un timp dispare,iar faptele cumpără încrederea,care e ca un geam.Se sparge uşor,se repară greu.Mereu am spus-o şi am s-o repet:,,Sufletul nu e de vânzare".
>
Immortal

My immortal.

15:43 Raisa
Exişti acum doar în mintea mea.Într-o minte bolanvă,înşelată de aparenţe.Cu ochii plini de lacrimi mă gândesc la ce puteam face mâine.Probabil destinul ne-a adus aici şi ne-a făcut să înţelegem că nu sântem singuri,ne avem unul pe celălat.Poate o lacrimă îmi va şterge obrazul pătat de cenuşă,îmi va lăsa o urmă de imaculat pe faţa mea albă.Stratul de necesităţi dintre noi a dispărut,probabil că de aceea şi tu ai vrut să faci la fel.Norii grei de plumb îmi apasă inima,şi deşi nu îţi închipui,eu sunt mai slabă fără tine,nu am aceeaşi putere de luptă ca la început.
    Parcă totul e blocat,nici eu nu mai ştiu de ce mă aflu aici.Am în spate mereu aceeaşi chitară în care pot să-mi spun ce mi-a mai rămas.Poate doar ea înţelege..e atât de profundă prin sunetele,şi..da,plânge în mâna mea,deodată cu mine.Mereu am încercat să ascund cât mai multe lucruri pentru a nu ieşi în evidenţă într-un mod prost..dar voi putea ascunde vreodată cât de mult..cât de mult ţin la tine?Poate voi încerca să uit..dar nu totul se uită aşa de uşor,iar comunicarea nu se face doar din vorbe ci şi din priviri.Mereu îmi aduc aminte acei ochi zbuciumaţi care mereu fugeau de ai mei,acel zâmbet care se-ascundea sub nişte buze şterse de către radiera creionului..de ce?
     Mă împiedic din nou de aceeaşi sfoară care îmi taie calea,parcă bucurându-se de eşecul meu,de eşecul nostru.Nu sunt o tipă care să tolereze prea multe,dar ştiu să mă exprim aşa cum ştiu eu mai bine,prin cuvinte.Poate că am fost prea aproape de adevăr,dar eu l-am respins,probabil că pe lângă mine se învârt mai multe adevăruri legate în lanţ,şi toate răspunsurile la întrebările mele.Nu am fost mereu la moda,nu am purtat ceea ce purtau toţi,nu am copiat pe nimeni..dar tu ai rămas special.Te aveam,deşi te aveau toţi şi te iubeam..aşa cum te iubeau toţi.Totul s-a schimbat..deşi cântecul compus pentru tine rămâne şi acum..treaz aşteptând ca noi să  îl mai cântăm odată împreună.
>
Confesiuni Music Soul

Mărturisirle unei note muzicale.

08:11 Raisa
 Probabil că ştiţi ce sunt.La suprafaţă sunt o notă muzicală,ceva care e cântată dar şi neglijată în acelaşi timp.Dar în interior sunt altceva,sunt ceva ca voi..numai fără trup,ci doar suflet.Aveam şi trup cândva,dar acesta a pierit..demult,nici nu mai ştiu când,deoarece clipele petrecute pe acest portativ trec pe lângă mine fără să le număr,ci doar să le ştiu prezenţa.Acum,pot privi lumea de altundeva,de undeva de unde nu am făcut-o până acum,dar sunt doar o bulină neagră,sau poate chiar roşie tipărită într-o carte,care îşi povesteşte viaţa şi în ce moduri a trăit-o prin cântec.Probabil că sunteţi curioşi să-mi aflaţi viaţa,deşi mie îmi înjunghie de fiecare dată inima.Sunt acum într-o altă dimensiune,într-un vid infinit şi negru într-un trup de notă muzicală.
  Am fost ucisă..ucisă de către cineva caruia nu i-a păsat de viaţa mea.Şi văd şi acum adolescenţi fără minte care încearcă să-şi ia singuri viaţa,fără un motiv anume.Eu nu ştiam cum s-o mai preţuiesc..aveam nişte părinţi minunaţi,probabil şi eu eram minunată la rândul meu.Acum sunt cunoscută prin căldura pe care o tranzmit,prin cei care cântă cu multă pasiune în fiecare zi.Iubeam lumea,dar acum nu pot să spun acelaşi lucru,ci doar că iubessc ceea ce sunt,fără ca cineva să-şi dea seama că în interiorul meu se ascunde un suflet care era prea tânăr să moară.
    Viaţa mea,a fost una liniştită,deşi moartea a fost una cât se poate de cruntă.Oamenii au sentimente,au lacrimi pentru a plânge,au iubire pentru a duce dorul cuiva..dar eu numai am pe nimeni.Mă am doar pe mine şi pe sunetul din mine,care încă strigă disperat pentru ajutor..deşi uneori aş fi vrut să fiu un porumbel.Iubirea este un lucru mare,îi leagă pe oameni unul de altul,dar acum..iubirea nu mai este la fel.Oare cineva îşi va aduce aminte de mine vreodată?


Din sufletul unei note muzicale,pentru lumea asta mare.
>
Soul

Suflet într-un ecou.

17:28 Raisa
 Când îmi dau seama că totul din jurul meu e spulberat..ce-aş putea face?Mai bine aş rămâne o stană de piatră decât să îndur jigniri şi vorbe fără rost.Mai bine aş cădea împietrită fără suflare decât să rămân slăbită la adresa voastră.Şi totuşi,eu rămân în picioare,cu ochii în lacrimi ascultând remărci şi etichete aruncate aiurea,fără sens.Sunt un suflet într-un ecou al lumii,rămân mereu în urmă fără ca cineva să-şi dea seama de existenţa mea.Sunt aruncată în faţa unei umbre care,mai târziu devine doar atomi pierzându-se fără urmă.Palmele mele sunt reci şi vineţi iar ochii sunt pierduţi în gol,nu spun nimic.Sunt doar o fiinţă printre miile de oameni ce se învârt zilnic în jurul meu.Sunt eu..şi nimeni altcineva,de aceea totul mă face diferită de restul lumii.
  Vulcanul inimii mele continuă să erupă..şi în fiecare minut face victime.Dar oare,cui îi pasă?Important e să le fie lor bine..chiar dacă prin asta,ei mai distrug o speranţă,un vis,o scânteie de lumină care în viitor s-ar putea să devină ceva mai mult.Şanse sunt prea puţine..prea puţine pentru a fi irosite.Dar,dacă spui că înveţi din greşeli...atunci noi de ce le facem din nou?
  S-ar putea să încerci să mă schimbi,şi crezând ca vei reuşi ambiţia te domină.Dar un om nu e doar o jucărie,e ceva mult mai fragil,cu sentimente,nu e tot timpul disponibil să asculte.Acesta e un suflet,un suflet în ecoul omenirii care încearcă să-şi facă mereu loc printre mulţime.Nu-i totul aşa uşor,nu sunt doar o marionetă,deşi mulţi mă consideră asta,dar nu vor avea nici o data satisfacţia că m-au schimbat,deoarece eu nu pot fi schimbată.
  
>
Soul Woman

One missing piece.

16:04 Raisa
Fiecare clipă mă aduce în aceeaşi situaţie în care mă regăsesc zi de zi.Sunt înlănţuită într-un veşnic apus ruginiu de soare şi sunt legată de un joc cu o piesă lipsă.Uneori aş vrea să te-nţeleg,să ştiu de ce mereu strigi după mine,de ce disperarea te poate aduce într-un loc şi mai crunt decât acum.Aş vrea să fumez o ultimă ţigară de vise,dar mi-ar fi prea frică să-mi consum şi ultima rezervă de energie.Simt că paşii mei se întorc singuri înapoi,fără ca eu să-i ghidez sau să le poruncesc ceva,dar ştiu că am o piesă lipsă.Evadez în fiecare zi şi totuşi,revin înapoi de unde am plecat.Se pare că în mine nu se va produce niciodată vreo schimbare.
  Mă plimb pe străzi,iar vântul îmi şopteşte mereu că sunt pustie.Mie mereu mi-a fost frig,deşi altora le era cald,pictez încontinuu suflete de nestemate,iar mâinile mele mereu s-au ascuns în buzunarul de la pantaloni.Fiecare mişcare pe care o fac,se aude ca un ecou învăluit de ceaţă,iar în umbra mea se pot vedea multe,dar oare ce lipseşte?
  Într-un copac,nu sunt două frunze la fel,iar în mine nu sunt trăiri care mă fac să înţeleg în ce joc am intrat.Sinonimele au înţeles asemănător,dar nu sunt la fel.Mereu va exista ceva diferit..şi dacă mă gândesc mai bine,în mine toate lucrurile sunt diferite.

>
Complicated Whatever

Reloaded.

19:02 Raisa
Prea multe cuvinte de spus,prea multe de găsit.Sunt doar eu şi propiul meu corp în care nu mă regăsesc,care nu se potriveşte cu mine.Oricât aş încerca nu pot îmbrăţişa minciuna,nu pot urî adevărul atât de crunt care mereu mă loveşte peste faţă.Şi totuşi,doar eu mă regăsesc în aceste cuvinte?Numai eu sunt singura care nu poate ocoli adevărul fără o minciună lângă el?E mult prea complicat totul prin ochii mei,trăiesc într-o lume a matematicii imposibile a viselor,una fără de rezolvare.Voi reuşi vreodată să spun ,,nu!" indiferent de situaţie?Ahh,atâtea întrebări fără răspuns şi totuşi simple pentru voi.Nu e un lucru uşor să priveşti prezentul aşa clar cum este,uneori nu vrem să-l acceptăm..pentru că e prea dur pentru a spune o revelaţie într-un singur cuvânt.
  Încerc să mă reîncarc şi să mă încarc din nou,cu un alt tip de energie.Doar încerc..dar nu reuşesc.E un lucru prea greu să fiu diferită de la o zi la alta şi e mult prea dureros să vezi că toţi oamenii vor asta de la tine.Uneori nu pot să accept că trăiesc într-o lume aşa de ipocrită..aş vrea să fie totul roz,dar cine nu ar vrea să fie totul aşa?Dar viaţa nu ne ascultă..continuă să ne pună piedică de fiecare dată când reuşim ceva..doar ca să ne facă să ne simţim un nimic...that's all.
  Dependenţă fără necesităţi?Nu..atunci nu se mai poate numi dependenţă.Ar fi mult prea cochet totul..şi dacă totul ar fi roz,noi am fi şi mai egoişti decât acum.Dar de ce să fie totul într-o singură culoare?Aş putea să pun multe întrebări la care să nu găsesc un răspuns..pentru că ele există.Noi pretindem că răspundem,ne acordăm singuri un răspuns care poate fi nu altceva decât o simplă minciună..o scorneală a vieţii.

>
Confesiuni

Confesiuni.

15:00 Raisa
 Aerul rece îmi împietreşte lacrimile care se izbesc moarte de asfalt.Te uiţi la mine rece şi fără nici o urmă de apăsare,iar eu cad într-un colţ izbindu-mă de pereţii lui umezi şi albi.De fiecare dată mă determini să scot un strigăt de ajutor,pe care nimeni nu îl ascultă..mă consideri o nebună care visează la ceva nou şi râde fără nici un motiv.Dar tu ce eşti?Eu te consider doar o piesă de şah,aruncată din greşeală în jocul meu,amestecându-te printre piesele mele.De aceea pot să te şi elimin fără ca tu să mai apuci să zici ceva.
   Eu gândesc cu inima,deşi toată lumea spune că sunt o tipă care nu e cu picioarele pe pământ,care visează în neştire fără a dobîndi ceva anume.Problema nu este la mine,ci la cei care nu pot să mă accepte,care nu văd nimic bun în mine şi care vor să se spele pe mâini ascuzându-şi orice urmă de vionvăţie,aruncând petele asupra mea.Degetul lor nu ezită să se îndrepte spre faţa mea,sau spre vorbele pe care le spun.Dar parcă mie ,mi-ar păsa.Nu le înţeleg gândirea,dar pot să înţeleg de ce mă fac să vorbesc fără rost.Sunt confesiunile fetei visătoare de lângă voi,cea  pe care întotdeauna aţă considerat-o o copilă care nu poate face nimic singură.care plânge la orice palmă luată din răutate..şi da...sunt confesiunile mele.
  Am tot timpul şi tot curajul din lume penru cei care vor să mă împiedice,aşa cum o fac de obicei.Aerul rece care îl suflaţi mă împietreşte,şi nici eu nu mă mai recunosc uneori.Timpul e prea valoros pentru a fi risipit şi clipele prea scurte pentru a fi irosite,de aceea am învăţat să nu le pierd.Aştept doar ca într-o bună zi,totul să revină la normal,doar aştept..
   
>
November Pizza

Hello,November!

14:14 Raisa
Şi uite aşa am ajuns şi în luna noiembrie..ultima lună a toamnei.Ahh,dar parcă doar acum începuse toamna,iar noi ne gândeam doar la ce vom face la începutul ei,la cum o vom primii..acum a început sfărşitul ei.Va trece şi el rapid,ca şi cum nici nu ar fi fost pe-aici...timpul nu ne iartă pe nici unul.
                                                                     
Oricum..de ce ne-ar ierta?Pentru că atunci mulţi dintre noi eram copii..vroiam sa devenim adulţi..să fim şi noi băgaţi în seamă.Acum..că suntem adolescenţi vrem doar ca timpul să treacă mai repde..să vedem ce ne aduce ziua de mâine.La maturitate ne vom dori să fim din nou copii..iar la bătrîneţe..nu ştiu!Aşa că de ce vrem să ne ierte timpul dacă tot noi fugim de el?Suntem de neînţeles dar ce contează?Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul:)


P.S:Noiembrie,dacă tot ai venit..adu-mi şi mie o cutie cu pizza:x:):))



Formular de contact